Primăria caută grădinar-șef. Concurs și pentru alte două posturi de șef de serviciu. UPDATE

grădinar-șef

foto: Parcul Justiției, arhivă

Un nou concurs de angajare la Primăria Timișoara, după toate suspendările din cauza proceselor pe organigramă. De aceeastă dată, se caută trei șefi de serviciu. Printre ei, și un șef la spații verzi. Cea care lucra pe acest post și-a dat demisia în august, înainte ca instanța să declare ilegal concursul de angajare.

Primăria Timișoara organizează, în 14 decembrie, un concurs pentru ocuparea pe durată nedeterminată a trei funcții publice de conducere vacante. Este vorba despre

  • șef serviciu la Serviciul Amenajare Peisagistică, Biodiversitate și Ape
  • șef serviciu la Serviciul Locuințe și Preemțiuni
  • șef birou la Biroul Situații de Urgență

Toate posturile sunt pe durată nedeterminată, cu normă întreagă. Dosarele de concurs pot fi depuse până în 28 noiembrie. În 13 decembrie au loc proba de limbă străină (ora 9) și cea de competenţe în domeniul tehnologiei informației IT (ora 11). proba scrisă este programată în 14 decembrie, la ora 10, la sediul PMT.

Dosarul de concurs trebuie să cuprindă formularul de înscriere, un CV, copii după actul de identitate, diplomele de studii, carnetul de muncă, adeverinţa care atestă starea de sănătate corespunzătoare, cazierul judiciar și declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii. Copiile se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale.

Toate detaliile legate de concurs se găsesc AICI.

Epopeea Bedelean

Postul de șef serviciu la Serviciul Amenajare Peisagistică, Biodiversitate și Ape este, de fapt, mult discutatul grădinar-șef. E prima dată când este organizat concurs pentru acesta. Neoficial, de îndatoriri s-a ocupat, până în vară, Rebecca Bedelean, angajată consilier la Serviciul Spații Verzi.

Concursul prin care a fost angajată Bedelean a fost însă contestat în instanță de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. ANFP a invocat nerespectarea condițiilor de vechime, deoarece PMT a luat în considerare perioada lucrată sub formă de PFA, lucru ilegal la acea vreme. ANFP a obținut o sentință definitivă prin care concursul a fost declarat nelegal. Rebecca Bedelean și-a dat demisia din PMT cu o zi înainte de prima decizie a instanței, și aceea nefavorabilă.

UPDATE: PMT spune că postul scos la concurs nu este cel de grădinar-șef, acesta fiind destinat, de fapt, directorului de la Direcția Infrastructură Verde.

About Post Author