PNL Timiș, între democrația internă și „«Garda Pretoriană» a slugilor”. Sau Nica și Groza vs. Pirtea

pnl timiș

sursa foto: PNL Timiș

Ședință de urgență, duminică după-amiază, a forurilor de conducere din PNL Timiș. Viitorul candidat la Primăria Timișoara va fi desemnat prin alegeri interne. Neoficial, e cel puțin un supărat pe felul în care e gestionată filiala. De exemplu, Marilen Pirtea.

Birourile de conducere ale PNL Timiș, PNL Timișoara și TNL Timiș s-au întâlnit duminică după-amiază într-o ședință extraordinară convocată din scurt. Tema: modul de funcționare al organizației județene. La final, s-a anunțat că Alin Nica a propus, pentru alegerile din 2024, o nouă modalitate de stabilire a candidaților.

„M-am gândit să introducem. în premieră în PNL Timiș. alegerile primare. Consider că prima condiție pe care trebuie s-o îndeplinească orice candidat la o funcție publică este să fie dorit de membrii de partid. De aceea, vă propun să lansăm aceste alegeri primare în primul rând pentru candidatul la Primăria Timișoara. Oricine se poate înscrie în cursă. Candidații își vor face campanie în interiorul partidului și apoi urmează votul membrilor Cel care obține majoritatea de voturi din partea membrilor PNL va fi desemnat candidat la Primăria Timișoara”, a spus Alin Nica.

Urmează să fie făcut un regulament, iar acest mod de lucru ar putea fi extins și în ceea ce privește alte funcții alese: consilieri locali și județeni. președinte CJT și parlamentari.

Pirtea: Sunt preferate slugile și cei cărora le este teamă

Dincolo de anunțurile de acest gen, care au rolul de frecție la picior de lemn într-o organizație destul de agitată, mai interesant este mesajul deputatului Marilen Pirtea, care n-a participat la ședință. El a anunțat că nu vine, fiind plecat la București, dar le-a scris primarilor, pe un grup intern, o epistolă plină de năduf.

Pirtea acuză actuala conducere a filialei că nu face decât să caute permanent vinovați „pentru lipsa de performanță”. Potrivit acestuia, oricine este capabil „să coaguleze, să construiască sau să adune energiile pozitive” este înlăturat. În scenă rămâne doar „așa zisa «Gardă Pretoriană» a slugilor și a celor cărora le este teamă, teamă generată de impostură, teamă generată de lipsa de profesionalism, teamă generată de iminenta pierdere a sinecurilor la care sunt legați”.

Marilen Pirtea, care este prim-vicepreședinte al PNL Timiș, afirmă că atribuțiile i-au fost „subtilizate” de secretarul general Dănuț Groza și acuză atât lipsa unor strategii în filială, cât și lipsa de transparență. „Oare, care este cauza situației actuale din PNL Timiș: o fi reaua voință? O fi neputința? Cert este că cei care au „toate cărțile în mână” nu au dreptul să tot caute țapi ispășitori, ci să livreze rezultatele pe care le-au promis”, mai spune Pirtea.

Robu vine și el pe turnantă

„Acest mesaj este un mesaj spre responsabilitate, spre trezirea la realitate și pentru a strânge rândurile în jurul valorilor liberale și ale comportamentului transparent, onest și constructiv”, conchide Marilen Pirtea.Liberalul, care este la al doilea mandat în parlament, va putea candida la alegerile interne și, dacă partidul îl va vrea, va fi candidat la Primăria Timișoara. Asta, în cazul în care propunerea lui Alin Nica se materializează, iar sforile nu vor fi trase anticipat, în buna tradiție a politicii din România.

Cu doi ani înainte de alegerile locale, liberalii speră să recâștige Primăria Timișoara, pierdută în 2020, după două mandate, de Nicolae Robu. Același Nicolae Robu care anunță pe toate căile posibile că vrea să candideze din nou. În august, el susținea că „sondajele adevărate” îl dau favorit clar. „Voi candida fie din partea PNL, dacă conducerea națională a partidului arată în timp util că mă vrea, fie independent, dacă nu mă vrea”, transmitea acesta.

Acum, dacă noul regulament al lui Nica va fi aplicat, Robu își va putea testa popularitatea în rândul liberalilor. Dincolo de sondajele pe care le face singur pe Facebook și în care câștigă, de fiecare dată, la mare distanță.

About Post Author