PMT trebuie să facă în trei luni ce n-a făcut într-un an și nouă luni. Ca să nu piardă Pădurea Verde

Publicat:

În trei luni, primăria trebuie să facă ce n-a făcut într-un an și nouă luni. Mai exact, un studiu de fundamentare, care să-i permită amenajarea unei păduri-parc la Pădurea Verde. Totul trebuiefăcut totul pe foarte repede înainte.

În septembrie 2020, guvernul aproba „transmiterea cu titlu gratuit a suprafeței de 519,8412 ha, fond forestier din grupa I funcțională – vegetația forestieră cu funcții speciale de protecție, subgrupa 1.4.a. – păduri special amenajate în scop recreativ (păduri-parc), din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al municipiului Timișoara”.

- Publicitate -

„Indiferent cine va fi în diversele funcții, pe viitor mai apropiat sau îndepărtat, regulile sunt foarte clare. Nu se taie copaci, nu se permite folosirea de betoane, de metal, de plastic, ci toate amenajările se fac cu lemn, cu funii, cu materiale de genul acesta, naturale”, spunea, la acea vreme, fostul primar Nicolae Robu.

Pădurea a fost preluată efectiv, pe bază de protocol, în octombrie acelașu an, dar fără liniile parcelare. Administrația locală este obligată să realizeze, în doi ani, un studiu de fundamentare pentru transformarea acestei paduri în pădure-parc. După ce acest studiu este avizat, PMT mai are la dispoziție cinci ani să facă și lucrările.

„Mingea e în terenul nostru”

Problema este că nerealizarea studiului duce și la pierderea pădurii, iar până în acest moment nu s-a făcut absolut nimic în această privință.

„Timp de un an și nouă luni nu s-a demarat nici o acțiune pentru deblocarea situației. Am discutat cu reprezentanți ai Ministerul Mediului și Pădurilor despre acest demers, dar mai ales pentru a găsi soluții. Acum, mingea este în terenul nostru. I-am comunicat domnului primar cele discutate la București, i-am prezentat soluțiile și faptul că mai avem doar trei luni la dispoziție pentru rezolva situația”, spune acum viceprimarul Cosmin Tabără.

Termenul efectiv până la care poate fi realizat studiul de fundamentare este 21 octombrie 2022. Primăria trebuie să se grăbească să găsească un furnizor pentru acest serviciu, cel mai probabil – și mai simplu, având în vedere perioada scurtă de timp – prin achiziție directă. În paralel, împreună cu Romsilva, trebuie pregătit și transferul liniilor parcelare. „Acestea trebuie să ajungă în domeniul destinat împăduririi, pentru transformare în pădure-parc (zonare)”, mai spune Tabără. În PMT se pregătește acum documentația pentru procedura de achiziție a studiului.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img