Plătești, dar n-ai loc garantat. Abonamentele de rezidenți, ciudățenia regulamentului de parcare

Noul regulament de parcare din sistemul Timpark a fost dezbătut din nou la primărie, însă ar mai putea urma o discuție. El nu va fi aprobat în viitorul plen, pentru că are încă destule necunoscute. Un lucru e cert, până acum: vor exista abonamente rezidențiale, dar nu și destule locuri de parcare.
Primăria Timișoara vrea să modifice regulamentul de parcare, care să fie aplicat după înființare noii societăți comerciale. În centrul orașului se va plăti până la ora 20, nu vor mai putea fi cumpărate abonamente pentru această zonă, iar prețul va crește progresiv, de la o oră la alta. În sistemul cu plată vor intra cam 15% din străzile din oraș, iar prețurile, deși ușor majorate, rămân, potrivit viceprimarului Ruben Lațcău, printre cele mai mici din țară.
„Adevărul este că, în Timișoara, tarifele sunt printre cele mai mici din țară. În zona centrală, doar la zona verde, vom avea un tarif de 4 lei/oră. La Cluj avem un tarif dublu (…) Obiectivul nu este de a crește prețul sau încasările, ci de a face un nou sistem, ca toți banii pe care îi încasăm să se ducă în parcări. Formula de calcul a avut la bază exclusiv inflația. La nivelul întregului oraș, în Timișoara vom avea un cost mediu de 72 lei/lună, în timp ce în Oradea este 120 lei/lună”, susține Lațcău.
Abonamentul rezidențial „va răsplăti” locuitorii”
Poate cea mai controversată prevedere este cea referitoare la abonamentele rezidențiale. Acestea pot fi obținute de cei care au adresa legală în Timișoara, cu buletin sau viză de flotant. Ele sunt văzute de administrație drept un fel de… răsplată.
„Sistemul nou de abonament rezidențial va încuraja și va răsplăti locuitorii dintr-un anumit cartier care au domiciliu stabil în acel cartier. Practic, pentru a rezerva un abonament rezidențial într-o nouă subzonă rezidențială, o să ai nevoie fie de buletin, fie de viză de flotant. Întâietate vor avea la parcare locuitorii din respectivul cartier”, mai spune viceprimarul. Societatea de Drumuri Municipale face deja marcaje pentru zonele rezidențiale, în Girocului și Soarelui.
Ar fi însă două chestiuni. Una, că „răsplătiții” plătesc taxe și impozite, iar cealaltă, că abonamentul, deși plătit, chiar dacă suma nu e mare, nu asigură și locul de parcare. În viitor, pe măsură ce parcările dintre blocuri vor fi măcar asfaltate, va fi introdusă „parcarea de reședință” și în alte zone.
„Nu ați făcut absolut nimic”
Explicațiile lui Ruben Lațcău nu l-au convins prea mult pe unul dintre participanții la dezbatere.
„O să vindeți 10.000 de abonamente pentru 1.000 de locuri de parcare? Haideți să nu ne uităm la Arad și Oradea, să ne uităm la Munchen, la Berlin, Germania, la alte zone civilizate (…) Sunteți de un an, administrați orașul, deci nu s-a schimbat nimic în orașul ăsta, nu ați făcut absolut nimic. Fără supărare, sunteți o mare dezamăgire și o rușine pentru orașul ăsta. Într-un an de zile, nimic. Toată lumea vă respectă, își cere scuze. Nu trebuie, pentru că din taxele noastre vă luați salariile. Inclusiv la primărie”, a spus omul, care locuiește undeva în zona Ana Ipătescu.
„Am primit și alte propuneri foarte bune și foarte aplicate pe e-mail. Unele dintre ele cu siguranță le vom include și vom face anumite ajustări. Pe măsură ce le vom face, vom comunica public. Cred că mai putem face o discuție publică pe acest subiect”, a venit, la final, concluzia vicerpimarului Lațcău. În plenul CL de săptămâna viitoare va fi votată, probabil, înființarea noii societăți care va gestiona sistemul de parcare.