Pasarela Gelu, finalizată în 27 aprilie. A treia prelungire a termenului
Primăria anunță din nou că în curând va putea fi traversat Canalul Bega în zona Gelu – Crizantemelor. Pasarela – sau podul, pentru că reprezentanții PMT nu se pot hotărî cum să-i spună, ar urma să fie gata până în 27 aprilie.
„Reconstrucția pasarelei Gelu, investiție suportată integral de la bugetul local de Primăria Timișoara, intră în etapele finale de execuție. După demolarea vechii pasarele, este gata în proporție de 75% și una dintre cele mai complexe etape ale investiției, respectiv reconstrucția podului. Urmează să fie realizate bordurile, parapeții, pavajul, hidroizolația,. După finalizarea podului, vor fi amenajate spațiile verzi, zonele pentru pietoni, pistele de biciclete și iluminatul arhitectural”, a transmis, luni, PMT.
Noul „pod”, așa cum insistă primăria să-i spună, va avea rampe de acces în loc de scări și va avea o lățime de până la 8 metri, pentru pietoni și bicicliști, dar și spații verzi. Totul ar trebui să fie gata până în 27 aprilie, dată pe care reprezentanții PMT spun că și-a asumat-o constructorul care, până acum, a solicitat de trei ori prelungirea termenului de finalizare.
„Tragem tare”, zice primarul
Ultimul termen era 16 martie. Nu mai departe de săptămâna trecută, viceprimarul Ruben Lațcău ne declara că executantul ceruse încă 70 de zile prelungire, dar că nu va primi atât.
„Noul pod nu va mai pune probleme de acces și traversare vârstnicilor, părinților cu cărucioare, persoanelor în scaune cu rotile sau bicicliștilor, așa cum s-a întâmplat ani de zile pe vechea pasarelă. A trebuit s-o demolăm complet pentru că a fost așa de degradată și suntem acum aproape gata cu podul propriu-zis. Tragem tare și, la finalul lunii viitoare, noul pod devine un coridor velo și pietonal care face legătura între cele două maluri ale Begăi”, spune, potrivit aceleiași surse, primarul Dominic Fritz.
Șantierul de la Pasarela Gelu costă peste 12 milioane de lei, cu TVA, bani de la bugetul local. Lucrările ar fi trebuit să fie gata în noiembrie 2023.
