Orban, în vizită la PNL Timiș: Întotdeauna am făcut campanie de la om la om. Mizez pe susținere

Președintele PNL, Ludovic Orban, încearcă să-i convingă pe liberalii din Timiș să-l sprijine la congresul din luna septembrie. A făcut mereu campanie „de la om la om” și crede că aceasta este cheia succesului și în contextul actual.

orban

Ludovic Orban este în vizită în Timiș, în principiu pentru a-și pregăti terenul pentru congresul PNL, programat în 25 septembrie. Filiala condusă de Alin Nica nu s-a poziționat încă de partea vreunuia dintre cei doi candidați anunțați până acum la președinția partidului.

„În ceea ce privește susținerea pentru congres, filiala Timiș e una din filialele puternice care va avea un număr important de delegați. Deoocamdată suntem în faza alegerilor la nivel local și județean, apoi va urma efectiv campania. Toți cei care mă cunosc știu că, pe lângă relațiile pe care le-am avut cu preșeșdinții de consilii județene, cu președinții de organizații, am avut relații bune și cu membri PNL. Întotdeauna am făcut campanie de la om la om, încercând să onving că proiectul meu e cel mai bun. Mizez pe o susținere”, a declarat, sâmbătă, la Timișoara, Ludovic Orban.

Premierul Florin Cîțu ar putea veni la Timișoara joi, 10 iunie. PNL Timiș nu are încă un calendar al alegerilor interne. Potrivit președintelui interimar Alin Nica, acestea ar trebui să fie finalizate în luna iulie.