Medici, asistente și registratori pentru centrele de vaccinare. Te poți înscrie și tu

direcția de asistență socială

Nu se știe când vor fi deschide alte centre de vaccinare anti-Covid în Timișoara, dar se caută personal. E nevoie de medici, asistenți și registratori, care vor fi plătiți pentru munca prestată din bani de la bugetul de stat. Plata se face la oră și este cuprinsă între 20 și 90 lei, sume brute.

Pe pagina dedicată a Primăriei Timișoara a fost lansat procesul de recrutare pentru timișorenii care vor să își ofere ajutorul în campania de vaccinare. „Apelul se adresează personalului medical (medici și asistenți) și personalului de suport (registratori) care doresc să lucreze în cadrul centrelor de vaccinare și care se pot înscrie într-o listă de selecție. Medicii pot avea orice specializare, iar ca registratori poate lucra orice persoană cu cunoștințe de operare a unui calculator”, anunță Dominic Fritz.

Cât se plătește

Primăria Timișoara va încheia cu aceștia un contract de prestări de servicii, cu plata la oră. Potrivit unui ordin de ministru, sumele brute care vor fi achitate sunt 90 lei/oră pentru medici, 45 lei/oră pentru asistenți şi cu 20 lei/oră pentru personalul care face înregistrările. Linkul către formularul de înscriere se găsește aici.

În Timișoara sunt, teoretic, două centre de vaccinare, cu trei fluxuri: unul la Spitalul CFR, altul la Iulius Mall. În realitate, cel de la Spitalul CFR nu se mai regăsește demult în platforma de vaccinare, iar la mall nu mai sunt locuri decât, probabil, prin luna aprilie. Sunt pregătite, din punct de vedere al spațiilor, alte centre, dar deschiderea lor nu a fost aprobată oficial. Inițial s-a spus că vor fi deschise după 8 februarie, dar acum termenul a fost prelungit.

„Din 15 februarie,vor fi deschise pentru vaccinare un număr de circa 180 de cabinete de vaccinare la nivel naţional, cu distribuţie judeţeană în funcţie de numărul persoanelor din fiecare judeţ”, a declarat, în urmă cu câteva zile, medicul Valentin Gheorghiță, coordonatorul național al campaniei de vaccinare.