Încă un contract cu PMT, pentru firma fondată de candidatul USR din Ciacova. 175.000 lei, în câteva zile

freidorf

captură Google Maps

Început de an foarte productiv pentru firma înființată de arhitectul USR-ist din Ciacova. A câștigat și contractul de proiectare pentru reabilitarea cinematografului Freidorf, după cel pentru studiile de fundamentare din Piața Victoriei. Cam 175.000 de la bugetul PMT, în total.

„Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru servicii de proiectare și asistență tehnică pentru reabilitarea cinematografului Freidorf și schimbarea destinației în centru cultural și educațional. Câștigătorul licitației este societatea Arhisilv SRL, iar prețul contractului este de 44.940 lei ,plus TVA”, transmite Serviciul Comunicare al PMT.

Viitorul centru din Freidorf se află pe strada Nicolae Andreescu și va oferi servicii cultural-educaționale și servicii sociale. Partea de servicii sociale înseamnă, de fapt, un centru de zi pentru consiliere psiho-socială, consiliere familială, terapie ocupațională, servicii medicale de bază etc, gestionat de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Partea culturală, cu „activități de recreere şi relaxare într-un mediu sigur, de implicare activă la viața publică”, va fi gestionată de PMT, împreună cu operatori culturali.

Trei centre multifuncționale de cartier, în Timișoara

Întregul proiect are o valoare totală de 2,3 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin GAL Freidorf. PMT are în derulare încă două investiții în infrastructura pentru servicii sociale: este vorba despre un centru multifuncțional în Kuncz și un centru de zi pentru persoane cu dizabilități sau boli cronice în Fratelia, strada Pavlov.

SC Arhisilv SRL a semnat, în această săptămână, încă un contract cu PMT. Acesta vizează studiile de fundamentare care preced concursul de arhitectură pentru reamenajarea din Piața Victoriei. Firma fondată de un fost candidat la CL Ciacova, membru USR-PLUS, va primi aproape 124.000 lei. Societatea funcționează sub codul CAEN 41, care include construcția clădirilor de toate tipurile. În 2020 nu a avut niciun angajat, dar în 2021, an pentru care nu au fost încă publicate datele fiscale, ar fi trebuit să aibă cel puțin trei. Așa prevede un contract de finanțare pe fonduri UE. SC Arhisilv SRL a avut, în ultimii ani, mai multe contracte cu instituții publice, clientul principal fiind Primăria Teremia Mare.

About Post Author