Patru comune de lângă Timișoara intră din nou în carantină, de la ora 0 a zilei de duminică, 12 ianuarie. Decizia a fost luată după ce rata de infectare a crescut accelerat.
„Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a făcut o analiză, în urma căreia a reieșit că în Giroc, Moșnița Nouă, Dumbrăvița și Ghiroda au cea mai mare rată de infectare. Ca urmare, Direcția de Sănătate Publică Timiș a făcut analiză pe fiecare unitate administrativ-teritorială pentru a se vedea dacă se impune măsura carantinării (…)
DSP a transmis Institutului Național de Sănătate Publică propunerea de carantinare a unităților administrativ-teritoriale Dumbrăvița, Ghiroda (fără Giarmata Vii), Giroc și Moșnița Nouă (incluzând localitățile Moșnița Veche și Albina, dar excluzând localitățile Moșnița Nouă, Urseni și Rudicica)”, a anunțat, sâmbătă după-amiază, Prefectura Timiș.
INSP a avizat favorabil propunerea, așa că a fost convocat CJSU. Acesta a decis intrarea în carantină a celor patru UAT-uri, pe o perioadă de 14 zile. Carantina intră în vigoare de îndată de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență va emitele ordinele respective.
Cât sunt ratele de infectare
Potrivit ultimelor date oficiale, în Giroc, rata de infectare a ajuns la 7,82 / 1.000 de locuitori. La Dumbrăvița, aceasta este de 6,70 / 1.000 de locuitori, în Ghiroda – 6,40, iar în Moșnița Nouă – 6,65.
În ultimele 24 de ore, în Giroc au fost confirmate 11 noi cazuri de coronavirus, în Dumbrăvița – 10, în Ghiroda – 3, iar în Moșnița Nouă – 7.
Aici găsiți modelul de declarație pe proprie răspundere pe care trebuie s-o completați, pentru a vă putea deplasa.



[…] Comunele Dumbrăvița, Ghiroda (fără Giarmata Vii), Giroc și Moșnița Nouă (incluzând localitățile Moșnița Veche și Albina, dar excluzând localitățile Moșnița Nouă, Urseni și Rudicica) au intrat în carantină, pentru 14 zile, începând din 9 ianuarie. […]
[…] Dumbrăvița a intrat ultima dată în carantină în 9 ianuarie și a stat sub restricții timp de trei săptămâni. În 9 ianuarie, rata de infectare în comună era de 6,70 / 1.000 de locuitori. În 30 ianuarie, când carantina a fost ridicată, aceasta ajunsese la 6,88 / 1.000 de locuitori. […]
[…] de locuitori în Moșnița Nouă, 9,88 / 1.000 de locuitori în Otelec, respectiv 6,29, în Biled. Pentru Moșnița Nouă, e a treia intrare în carantină, după cele din noiembrie 2020 și ianuarie […]