Documentare cu multe premii, dar și filme bănăţene, la Ceau, Cinema!

Pentru mine tu ești Ceaușescu
Patru documentare multipremiate, vor putea fi văzute în cadrul secţiunii Doc-minică a celei de-a noua ediţii a Festivalului Ceau, Cinema! Vor fi, de asemenea, mai multe filme bănăţene. Proiecțiile vor avea loc inclusiv în cartiere.
„Pentru mine tu ești Ceaușescu”, primul lungmetraj al regizorului Sebastian Mihăilescu, recent preimiat la TIFF, este un documentar hibrid în care tineri între 15 și 22 de ani, proveniţi din medii diferite, participă la audiții pentru rolul lui Nicolae Ceaușescu în tinerețe, la mijlocul anilor 1930. Rezultatul este în acelaşi timp un portret al noii generații și un instantaneu al moștenirii fostului lider comunist.
„Pădurea domestică /Taming the Garden”, al regizoarei georgiene Salomé Jashi, vorbeşte despre hobby-ul neobişnuit al unui magnat şi fost premier al Georgiei, care cumpără copaci bătrâni din diverse locuri din ţară, îi excavează şi îi transplantează în grădina sa privată.
Prezentat anul trecut la Cannes şi nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, „Babi Yar. Context” , al cineastului ucrainean Serghei Lozniţa, este realizat exclusiv din imagini de arhivă şi prezintă contextul în care s-a produs masacrul de la Babi Yar, în apropiere de Kiev. Trupele naziste au ucis atunci, în trei zile, 30.000 de evrei.
În cel mai nou documentar al său, „Mutzenbacher”, regizoarea austriacă Ruth Beckerman pune în scenă o audiţie pentru bărbaţi de toate vârstele, care sunt rugaţi să citească şi să comenteze fragmente dintr-un celebru şi scandalos roman erotic apărut la Viena la începutul secolului XX.
Filme bănățene în festival
Ediţia din acest an a Ceau, Cinema! propune și un număr record de titluri în secţiunea „Filme bănăţene”. Cap de afiş este documentarul de lungmetraj „Oamenii Drumului: Terra Banatica”. Filmat, regizat și editat de timișoreanul Mircea Gherase, el surprinde amenajarea celui mai lung sector de pe traseul Via Transilvanica: Caraș-Severin.
Din aceeaşi secţiune mai fac parte scurtmetrajele „Triplex Confinium” (documentar), de Maria Bălănean, „Republica Lubeniţă” (documentar, Ungaria), de Katalin Erdödi, Máté Körösi, Orsolya Török-Illyes şi Antje Schiffers, „Tunel”, de Bogdan Pușlenghea, „LI8E9” (documentar), de Ioana Satmari şi Fabian Leiba, „Șoarecele B” (animație), de Ioachim Stroe, şi „Satul de marmură” (2012, documentar), de Ioana Dorobanțu-Gordon.
Operatorul şi regizorul timişorean Cristian Ilea îşi va prezenta, într-o proiecţie specială, documentarele „Sălbăticia din Carpați, bogăție pentru oameni” şi „Vecinii – un film despre conviețuirea cu urșii” şi va susţine un atelier despre filmarea vieţii sălbatice dedicat tinerilor.
Proiecţiile de la ediţia a noua a Ceau, Cinema! vor avea loc la Cinema Victoria, Grădina de Vară şi Sala Capitol, Piaţa Traian şi Faber.
Mai multe detalii despre festival se găsesc pe site-ul ceaucinema.ro. Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală şi Asociaţia Marele Ecran.