Pasagerii care pleacă din Timișoara în străinătate cu avionul o vor face printr-o nouă poartă, din primăvara viitoare. Atunci se va deschide terminalul plecări curse externe, unde șantierul va fi gata în decembrie. E însă nevoie de alte câteva luni pentru aprobări și instalarea echipamentelor.
„Nu doar aeroportul Timișoara, ci toate aeroporturile din România sunt într-o oarecare presiune. Aceste investiții trebuie finalizate până la sfârșitul anului. Căutăm soluții să absorbim maximum de fonduri europene. Aeroportul Timișoara stă foarte bine, peste 95% din fonduri le vom absorbi, cu o proporție de 97 – 98% vom finaliza lucrările”, spune Daniel Stamatovici, directorul AIT.
Șantierul va fi gata în decembrie, dar va mai dura câteva luni până când noul terminal de plecări externe va fi și operațional. „Va fi dat în folosință începând cu data de 1 aprilie, pentru că mai avem nevoie de câteva luni pentru amenajare, aprobarea de la autoritatea aeronautică, fluxurile interne, echipamentele instalate”, a mai declarat directorul AIT.
Lucrează la terminalul de plecări curse externe al AIT asocierea SC Concelex SRL (lider de asociere) – SC Concelex Engineering SRL – SC Concrete&Design Solution SRL – SC Metroul SA. Terminalul va avea 12.000 mp, șase filtre de securitate, 18 ghișee check-in și șase porți de scanare automată a documentelor. Valoarea proiectului, cu tot cu dotări, este de peste 187 milioane de lei, cu TVA. Din această sumă, 93,6 milioane sunt fonduri nerambursabile, prin programul POIM 2014-2020. Dotările sunt achiziționate pe un contract separat.
Probleme cu păsări și drone
Dacă la capitolul investiții din fonduri europene AIT stă excelent, probleme ar fi din cauza… naturii. „Noi suntem departe de oraș. Permite dezvoltare, pe de altă parte avem zona agricolă, așa că sunt multe păsări. Este posibil ca în viitorul apropiat să achiziționăm echipamente care să monitorizeze în special păsările. Toate aeroporturile au probleme cu păsările. Găsim și noi pe pistă bucăți de șoimi, intră în elici și sunt spulberați… Din fericire, noi nu avem păsări mari, pelicani, berze, care să provoace daune”, spune Daniel Stamatovici.
Stăm… bine și la drone ilegale, și nu doar la Timișoara. „Peste 90% din încălcările regulamentelor se fac neintenționat. Se fac din necunoașterea legii, sunt drone operate de copii. Va trebui să lucrăm mai mult la conștientizare. Numărul de incursiuni care au trecut peste nivelul acceptat de lege, în spații neautorizate, este impresionant. Probabil există zone militare care au autorizație să distrugă o dronă. Noi nu avem voie să distrugem o dronă dacă îți intră în spațiu și îți crează o problemă. Încă nu este foarte bine reglementat, dar cred că aeroporturile vor fi printre aceste autorități care vor fi autorizate, la fel ca unitățile militare, să distrugă o dronă”, a mai spus directorul AIT.


