Demolarea stadionului „Dan Păltinișanu” va costa cam 6 milioane de euro. Dar e tot la mâna guvernului

stadion

foto: Arhivă, stadionul „Dan Păltinișanu”

Consilierii județeni au aprobat miercuri documentația pentru demolarea stadionului „Dan Păltinișanu”. E un pas pur birocratic, a cărui punere în practică depinde de guvern. Hotărârea de guvern ar putea fi emisă în această vară.

„Am facut un pas important, am aprobat indicatorii tehnico-economici ai documentației în ceea ce privește demolarea stadionului. Vorbim de o estimare a proiectantului de 29 de milioane de lei, cu TVA inclus. Această suma sperăm noi să scadă destul de mult în urma licitației și în urma unui interes crescut pentru acest proiect. În paralel, urmează să fi adoptați în Comisia Tehnico-Economică a Companiei Naționale de Investiții și în Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Dezvoltării indicatorii tehnico-economici pentru faza SF privind construirea stadionului. Aceste demersuri, demolare si construire, se fac în paralel”, a explicat vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa.

Singurul care nu a votat acest proiect, preferând să se abțină, a fost consilierul PSD Ioan Sorincău. Acesta a invocat… motive de conștiință. „Am o nostalgie, părinții mei au făcut muncă așa-zis patriotică la construirea stadionului. Pe vremea când eram elev de liceu, am dat cu lopata la sala de sport Olimpia, dar sunt dezamăgit de modul în care a fost întreținut stadionul. Un stadion similar la Iași e în conditii impecabile, al nostru e o o rușine”, a spus Sorincău.

La finele lunii mai, Compania Națională de Investiții anunța că studiul de fezabilitate pentru viitorul stadion cu 32.000 de locuri e gata. „CJ este pregătit să acopere toate costurile de demolare, de pregătire a terenului și de asigurare a utilităților, motiv pentru care facem un apel public către Guvernul României să urgenteze aprobarea indicatorilor tehnico-economici și să dea hotărârile care permit începerea lucrărilor. (…) Stadionul nou este una dintre cele mai importante investiții de infrastructură care urmează a fi făcute în Timișoara, va costa peste 137 milioane de euro și va avea 32.000 de locuri”, transmitea președintele CJ, Alin Nica.

About Post Author