Coadă la impozite, la Direcția Fiscală. Cum puteți plăti online, repede și simplu

Direcția Fiscală

A fost și de această dată coadă la Direcția Fiscală a PMT, unde a început încasarea impozitelor locale. Cu precădere pensionarii au venit cu noaptea în cap să scape de dări. Totul se poate plăti și online, cu mai puțină bătaie de cap.

Cu mască și distanțare – așa au stat, luni dimineață, în frig, la coadă, cei care s-au grăbit să-și plătească din prima zi impozitele. Pentru că e pandemie, la Direcția Fiscală a PMT sunt deschise mai puține casierii, ceea înseamnă, din start, acces în interior pentru mai puține persoane. „Lucrăm în trei schimburi, avem două casierii din șase. Am format celule, astfel încât dacă se îmbolnăvește cineva să nu avem probleme. Intră câte patru oameni, ne-ar fi plăcut să îi putem servi ca în anii trecuți, dar nu putem”, spune Adrian Bodo, directorul Direcției Fiscale Timișoara.

Cei care achită integral impozitul până în 31 martie primesc și o bonificație de 10%. Din 2021, ea se acordă și pentru firme. Tot din acest an, sunt scutiți de impozit, pentru următorii cinci ani, cei care își reabilitează, din fonduri proprii, clădirile istorice.

Online e mai simplu

Cei de la Direcția Fiscală îi îndeamnă pe contribuabili să facă plățile online. De altfel, numărul celor care se gândesc să apeleze la această variantă pare să fie în creștere. „Am primit multe cereri pentru obținerea utilizatorului și parolei pentru acces la platforma online, inclusiv la 2-3 noaptea. Ceea ce este foarte bine”, mai spune Bodo.

Plata online se poate face și pe platforma Direcției Fiscale. Trebuie să vă faceți un cont, operațiunea care presupune completarea unui formular și trimiterea acestuia, scanat sau fotografiat, prin e-mail, alături de o fotografie a buletinului. Veți primi nume și parolă, iar apoi veți putea intra în sistem. Detalii despre alte moduri în care puteți plăti de la distanță impozitele găsiți aici.