Calea Șagului, planuri de extindere cu 15 milioane de euro. Trei benzi pe sens, de la pasajul CF

calea șagului

Peste 15 milioane de euro ne-ar putea costa șantierul din Calea Șagului, de la intersecția cu strada Ana Ipătescu până la limita administrativă a Timișoarei. Cei de la mallul din zonă donează municipalității documentația necesară acestei investiții. Ea include un tronson cu câte trei benzi pe sens, dar și piste de biciclete pe 5,5 kilometri.

Este gata documentația inițială pentru mult discutata lărgire a Căii Șagului. Ea a fost întocmită de cei de la Shopping City, care o donează acum primăriei. „Se aprobă documentaţia tehnico-economică – faza D.A.L.I., pentru obiectivul de investiţie «Modernizare Calea Şagului (Tronson cuprins între strada Ana Ipatescu cu limita administrativă a Municipiului Timișoara)»”, scrie în proiectul de hotărâre care va trebui aprobat de consilerii locali.

Aproape 5 kilometri de șosea, cu trei benzi pe sens

Despre această investiție se vorbește de ani buni, iar extinderea liniei de tramvai către mallul din sudul orașului este doar o parte din proiect. Potrivit proiectantului angajat de investitori, este vorba despre două trosoane distincte. Primul are 670 de metri, de la intersecţia cu strada Ana Ipătescu, până după pasajul de cale ferată. Acesta va păstra actuala configurație, cu câte două benzi pe sens. Al doilea tronson are 4,8 kilometri, de la pasajul de cale ferată, până la intersecţia cu DJ593. Aici urmează să fie câte trei benzi pe sens. „Lărgirea la 3 benzi de circulație va fluidiza și transportul în comun, pentru că prima bandă va fi destinată transportului în comun (…) ea va fi semnalizată în conformitate cu legislația în vigoare prin delimitare cu linie continuă și marcaje specifice transporului în comun”, mai scrie în proiectul de HCL.

„După realizarea căii de circulaţie și a trotuarelor, pe lungimea tronsoanelor proiectate se va proceda la aducerea terenului natural la starea iniţială. De asemenea vor fi realizate plantări de arbori și înierbări pe teren vegetal”, precizează documentația care va fi supusă votului în CL. Potrivit acesteia, nu vor fi afectate rețele și / sau magistrale de utilități.

Investiția din Calea Șagului este estimată la 74,1 milioane de lei, cu TVA. Ea include, pe lângă lucrări la carosabil, refacerea a 4,8 kilometri de trotuare și realizarea unui sens giratoriu. De asemenea, vor fi făcute piste de biciclete cu o lungime totală de 5,5 kilometri. Durata de realizare este estimată la 16 luni.

Vă reamintim, linia de tramvai spre mall este montată de aproape 5 ani. Abia în ianuarie 2020 a putut fi mutată stația de monitorizare a aerului. Acum au început și lucrările la racordurile finale.

About Post Author