Deținuți, constructori, elevi, IT-iști sau studenți. Mai simplu, voluntari. Sunt cei care au renovat secția de neonatologie prematuri a Maternității Odobescu. Proiectul „O clipă pentru toată viața” a fost desfășurat de Penitenciarul Timișoara, Asociația Alo Tata! și mai mulți sponsori.
Secția de neonatologie prematuri a Maternității Odobescu din Timișoara se redeschide joi, 20 februarie, cu o față nouă. S-a muncit pe rupte, dar mereu cu gândul că totul este spre o cauză nobilă. 12 persoane private de libertate din Penitenciarul Timișoara au lucrat cot la cot cu alți peste 130 de voluntari: constructori, elevi, studenți, 78 de ingineri IT de la Continental sau membri ai câtorva biserici evanghelice.
Acțiunea a făcut parte din proiectul „O clipă pentru toată viața”. Vorbim despre o inițiativă civică, de responsabilitate socială și reintegrare socială în cazul persoanelor private de libertate. Aceasta și-a propus nu doar să renoveze secția de neo-natologie, ci și să reunească timișorenii, într-un spirit al compasiunii și respectului pentru cei de lângă.
Proiectul a fost derulat de Penitenciarul Timișoara, în colaborare cu Asociația Alo Tata! și alți parteneri. „Fiecare participant a dat dovadă de un spirit civic de-a dreptul contagios. Entuziasmul care s-a creat în jurul acestei inițiative a adus o bucurie și împlinire greu de măsurat sau exprimat în cuvinte, atât în sufletele celor implicați, cât și în inima celor ce au privit din afară”, transmit cei de la Penitenciarul Timșioara.
Banii pentru această renovare provin dintr-o campanie organizată de familii care au trecut prin experiența, uneori foarte traumatizantă, a nașterii premature a copiilor lor.


