Urmează reguli noi de parcare în Timișoara. Fritz: Nu există pentru nimeni un drept înnăscut

parcare

Nu putem folosi spațiul public așa cum vrem și gratis. Pare să fie noua filosofie a administrației locale din Timișoara, care lucrează la un nou regulament de parcare. Acesta va stabili și modul în care se va parca în oraș, inclusiv în spațiile dintre blocuri.

Proiectul pentru noul regulament de parcare din Timișoara va fi finalizat în aproximativ o săptămână. Apoi, va intra în dezbatere publică. Până atunci, viceprimarul Ruben Lațcău explică de ce a fost nevoie de un studiu. „Studiul pe care l-am făcut se ocupă de fundamentarea filosofiei, dacă este oportun ca Municipiul Timișoara să-și înființeze un serviciu public. Pentru asta a fost făcut acest studiu (…) Scopul este să mutăm banii care se strâng din parcări din bugetul SDM înspre bugetul local. În acest moment, toți banii merg către SDM, care nu poate să investească în parcări pe domeniul public, pentru că este societate comercială.

Ea poate să construiască parcări dacă îi cere acționarul (…) dar acea parcare nu este o parcare publică, este o parcare care aparține unui patron privat, într-adevăr este o societate publică, dar tot nu este administrație (…) Intenția este să avem un sistem care să permită ca banii care se încasează în fiecare an, 8-9-10 milioane de lei, să poată să fie folosiți ca să extindem rețeaua de parcări amenajate”, explică Lațcău.

Despre „echitate” la parcare în zona rezidențială

Detaliile nu sunt însă puse la punct, dar e clar că schimbările vor fi radicale. Va depinde, potrivit viceprimarului, și de statusul locativ al proprietarului mașinii.

„Se fac niște modificări în zona centrală, în zonele pe care le avem în momentul ăsta, extindem câteva zone de bulevard și vom face parcări rezidențiale în cartiere, în locurile în care au fost deja amenajate parcări. Acest sistem va fi extins în timp în toate cartierele rezidențiale de blocuri. Avem foarte multe situații în zonele de blocuri unde, de exemplu, sunt foarte multe mașini lăsate pe spațiul public (…) Poliția Locală nu are pârghiile să intervină, pentru că mașinile stau într-o zonă în parcarea este liberă.

Nu poate să dovedească primăria că cineva are 10 mașini depozitate pe spațiul public (…) Acest sistem, prin regulile pe care le va institui, tocmai acest lucru va trebui să-l clarifice, să-l rezolve. Ca să existe echitate în zona rezidențială, între cei care vor parcheze. Vor fi niște criterii, vizavi de reședință, domiciliu sau flotant care vor condiționa”, susține Ruben Lațcău.

„Nu există pentru nimeni un drept înnăscut”

Reprezentanții PMT nu au putut oferi detalii despre modul în care un viitor plătitor de abonament de parcare între blocuri își va putea găsi locul liber la orice oră la care vine acasă. Singurul lucru cert este că actuala administrație vrea să lase cât mai puțin zone în care parcarea să fie gratuită.

„Nu există pentru nimeni un drept înnăscut să folosească spațiul public unde vrea el și pe gratis. Trebuie reglementat cum și cine folosește spațiul public, la ce preț. Asta încearcă această politică de parcare. Momentan, mult spațiu public este folosit în Timișoara ca parcare, fără ca acest lucru să fie reglementat. Cu această politică de parcare la care lucrăm vrem să ne asigurăm că putem controla cine are voie și la ce preț să-și pună mașina. O fie în continuare zone unde o să fie gratuit, o să fie alte zone de parcare unde trebuie să plătești, o să fie alte zone unde doar cei care pot să dovedească că au o locuință în zona respectivă pot să-și cumpere un abonament. Important este că spațiul public trebuie reglementat”, a declarat, la rândul lui, primarul Dominic Fritz.

În urmă cu vreo trei ani, fostul primar Nicolae Robu spunea că, teoretic, timișorenii -i și doar timișorenii – și-ar putea închiria locuri de parcare în cartiere. „Sunt foarte multe nemulțumiri care au ajuns la mine, că locurile de parcare dintre blocuri sunt în mare parte ocupate de mașini cu numere de înmatriculare din Mehedinți, Gorj, Dolj, Caraș-Severin și așa mai departe (…) Vom stabili cum vom împărți locurile dintr-o astfel de parcare către cei care locuiesc în acel perimetru și au mașini cu numere de Timiș. Toată lumea este binevenită în Timișoara, dar există și datorii”, declara Robu. Nu s-a întâmplat însă nimic în acest sens.