Un cartier nu înseamnă doar case, străzi și piețe. Înseamnă și oamenii care au trăit acolo, întâmplările pe care și le amintesc și poveștile care, de cele mai multe ori, nu ajung în cărțile de istorie. În Elisabetin, o parte dintre aceste povești au fost adunate și transformate în teatru. Acum, vocile celor care le-au spus pot fi ascultate din nou, într-o experiență imersivă deschisă la Portalul Orașului Paralel din Timișoara.
Se numește „Paralel. Pierdut” și este noua viață a unui spațiu creat în 2023, când Timișoara era Capitală Europeană a Culturii. Portalul, aflat în campusul Universității Politehnica, în spatele Facultății de Construcții, păstrează scenografia spectacolului „Orașul Paralel: Party în Elisabetin”, dar spune acum o altă poveste.
Vizitatorii intră pe rând, singuri, și străbat un traseu prin Labirintul Oglinzilor și Pădurea Șoaptelor. Lumina și sunetul recompun universul imaginat de regizoarea Ana Mărgineanu, iar printre ele se aud fragmente din amintirile oamenilor din Elisabetin.
Sunt voci păstrate în audioteca „Dileme Urbane. Orașul Paralel”, construită din interviuri cu locuitorii cartierului și cu oameni legați de istoria lui. Printre cei care și-au împărtășit amintirile se numără Brîndușa Armanca, Marcel Tolcea, Mimo Obradov, Gigi Rădoi, Angela Mate, Edith Raduly, Eugen Rău, Maria Gornic, Noemi Varga și mulți alții.
Povești despre locuri, oameni și întâmplări care poate nu par importante atunci când se petrec, dar care, puse laolaltă, alcătuiesc memoria unui cartier. „Sunt lucruri care nu încap în nicio istorie oficială, dar care, puse laolaltă, construiesc o altă memorie a Timișoarei: mai intimă, aproape invizibilă, extrem de vie, deși fragmentară”, scrie Roxana Neagu, după ce a parcurs experiența.
O întâlnire cu oamenii din spatele poveștilor
Duminică, 11 octombrie, de la ora 18, în curtea Portalului Orașului Paralel va avea loc o întâlnire dedicată celor care și-au încredințat amintirile proiectului. Sunteți invitați să-i cunoașteți sau să-i reîntâlniți pe povestitorii prezenți și pe membrii echipei care a transformat aceste mărturii într-un univers artistic.
Este, într-un fel, o întoarcere la început. Trilogia „Orașul Paralel”, creată de Ana Mărgineanu și dramaturgul Peca Ștefan, s-a născut din întâlnirile și discuțiile cu oamenii. Din poveștile lor a crescut ficțiunea, iar acum, în „Paralel. Pierdut”, vizitatorii fac drumul invers, din lumea spectacolului către vocile reale care au inspirat-o.
Portalul a fost creat în 2023, după scenografia lui Adrian Damian, pentru spectacolul „Orașul Paralel: Party în Elisabetin”. Trei ani mai târziu, spațiul primește o nouă viață, fără să-și piardă memoria.
Conceptul experienței „Paralel. Pierdut” îi aparține Anei Mărgineanu. Universul sonor este semnat de Radu Racz, luminile de Dorian Bolca, iar adaptarea scenografică de Dariana Pau. Vocea care îi întâmpină pe vizitatori este cea a actriței Maria Ploae.
Experiența include și un fragment din filmul de televiziune „Orașul Paralel” / „Parallel City”, nominalizat la PRIX EUROPA 2026. Filmul va fi proiectat miercuri, 14 octombrie, la Berlin, în competiția Video Fiction.
„Paralel. Pierdut” poate fi vizitat până duminică, 18 octombrie, de miercuri până duminică, între orele 15 și 20. Portalul se află în campusul UPT, în spatele Facultății de Construcții, iar intrarea este gratuită.
***
Proiectul este realizat de Asociația Culturală Diogene, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” și Institutul Francez din România la Timișoara, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara. Finanțarea este asigurată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.


