Tranșeele Colterm vor fi închise cât se poate de repede. Ca să poată începe furnizarea căldurii

Firmele care lucrează pentru Colterm trebuie să se grăbească, să închidă șantierele. Altfel, nu va putea fi începe în condiții normale furnizarea de căldură. Sunt lucrări în aproape toate cartierele din Timișoara, în proiectul de retehnologizare de aproape 30 de milioane de euro.
Aproape 30 de km de rețele termice sunt incluse pentru extindere sau reabilitare în proiectul de „retehnologizare a sistemului centralizat de termoficare în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană”. Lucrările au fost împărțite în două loturi, rețele primare, respectiv rețele secundare, și sunt executate de trei firme: SC Energomontaj SRL, Elsaco Electronic și Construcții Erbașu. Valoarea totală a proiectului este de peste 148 milioane de lei, din care 106, bani europeni.
Încă din primăvară, în oraș au fost deschise mai multe șantiere, în toate cartierele. Modul de lucru a fost similar: s-a săpat, s-a lucrat ceva, dar străzile nu au fost reparate, iar unele tronsoane nu sunt deschise. Acum prioritatea e alta.
„Prioritatea în momentul acesta este să termine țevile și să blindeze. După blindare, prioritatea va fi să finalizeze gropile și să refacă spațiul verde cu trotuarele (..) Au o fereastră foarte scurtă de execuție, au un contract pe doi ani, pe care trebuie să-l execute nu în doi ani, ci în zece luni. Mai mult de cinci luni pe an nu au front de lucru. Undeva în octombrie va trebui să ne pregătim să pornim termoficarea. Ei sunt pe ceas să blindeze țevile și să-și facă normele. Ulterior vor astupa gropile și vor reface spațiile verzi și trotuarele”, explică viceprimarul Ruben Lațcău.
„Este esențial să finalizeze schimbarea țevilor”
Anul viitor, când vor relua lucrările, firmele vor fi nevoite să fie mai organizate. Cel puțin așa spune Lațcău.
„Le-am cerut să lucreze mai ordonat. Pentru lucrurile pe care le-au făcut pe spațiile verzi au primit amenzi de la Poliția Locală și de la Direcția de Mediu (…) Am agreat cu toți cei trei contractori ca anul viitor să lucreze mai curat și mai ordonat, să vină cu niște planuri mai clare și mai detaliate de cum se organizează șantierul (…) Pe de-o parte suntem nemulțumiți de acest lucru și îi vom penaliza, dar pe de altă parte esențial este să finalizeze schimbarea țevilor și să reducem din pierderile tehnologice”, afirmă aceasta.
Potrivit viceprimarului, nu există riscul ca lucrările să nu fie finalizate, iar unii dintre timișorenii racordați la Colterm să rămână în frig la iarnă.