Trafic închis în centrul Timișoarei, duminică. E Campionatul Național de Atletism

La Timișoara are loc, duminică, o importantă competiție de atletism. Este vorba despre Campionatul Național de 10 km – finala pentru seniori, seniori U23 și juniori I. Se va alerga pe un traseu prin zona centrală a orașului, unde vor fi restricții de trafic.

trafic

Federația Română de Atletism și Asociația Județeană de Atletism Timiș, cu sprijinul Direcției Județene pentru Tineret și Sport Timiș și Casa de Cultură a Timișoarei, organizează duminică, 4 aprilie, Campionatul Național de 10 km. Se va alerga pe un traseu de 2,5 kilometri, amenajat în zona Bd. Vasile Pîrvan – Pasajul Michelangelo – Bd. Corneliu Coposu – retur. Cursa începe la ora 10 și este pentru prima dată când la Timișoara are loc un astfel de concurs. Campionatul național de 10 km s-a desfășurat până acum numai în București.

Pentru buna desfășurare a acestei competiții majore de atletism se va interzice accesul circulației în intervalul orar 8,30 – 13 pe următoarele segmente de drum:

  • traseul competiției Bd. Vasile Pîrvan – Pasajul Michelangelo (sub) – Bd. Corneliu Coposu – Retur
  • de pe Bd. Mihai Viteazul către Bd Vasile Pîrvan
  • de pe str. Traian Lalescu către Bd. Vasile Pîrvan
  • de pe str. Michelangelo către Bd. Vasile Pîrvan
  • de pe strada J. H. Pestalozzi către Bd. Corneliu Coposu

Asociația Județeană de Atletism Timiș are experiență în organizarea unor competiții importante. În octombrie 2020, în Giroc, a avut loc Campionatul Național de Cros pentru Seniori, Seniori U23 și Juniori I, competiție ținută pentru prima dată într-o comună. În noiembrie 2020, în Buziaș s-a ținut Campionatul Național de marș – 35 km băieți și 10 km fete. La începutul acestui an, în jurul Stadionului „Dan Păltinișanu”, pe un traseu special amenajat, a fost organizat Campionatul Național de marș – iarnă.

Restricțiile de trafic au fost anunțate de cei de la Asociația Județeană de Atletism Timiș, nu de primărie. Aceasta își păstrează „bunul” obicei de a transmite astfel de informații în ultimul moment. Și asta, în cel mai bun caz.

About Post Author