TIR-uri răsturnate, străzi și case inundate. Bilanț după furtună / FOTO
Furtuna violentă, cu căderi de grindină cât oul, în unele zone, a făcut multe pagube materiale: străzi și case inundate, copaci căzuți, mașini avariate, TIR-uri răsturnate. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Zeci de pompieri au intervenit noaptea trecută, pentru limitarea dezastrului.
Timișul a fost „măturat”, miercuri seară, de o furtună violentă, cu vânt foarte puternic, ploaie torențială și căderi de grindină. În unele zone, gheața a avut mărimea unui ou. Au fost emise mai multe coduri portocalii, iar sistemul Ro-Alert a trimis mesaje celor aflați în zonele afectate.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” a scos în teren următoarele forțe de intervenție: Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara – 2 autospeciale de primă intervenție și comandă, o autospecială cu modul de descarcerare, un microbuz și 10 subofițeri; Detașamentul 2 de Pompieri Timișoara – două autospeciale de primă intervenție și comandă, o autospecială cu modul de descarcerare, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un microbuz și 14 subofițeri; Detașamentul de Pompieri Lugoj – două autospeciale de primă intervenție și comandă, o autospecială cu modul de descarcerare, o autoscară de salvare și lucru la înălțime, o autospecială de stingere cu apă și spumă și 15 subofițeri; Stația de Pompieri Buziaș – două utospeciale de primă intervenție și comandă, o motopompă transportabilă, o autospecială de stingere cu apă și spumă și 8 subofițeri; Stația de Pompieri Făget – o autospecială de stingere cu apă și spumă, cu 3 subofițeri; Stația de Pompieri Deta – autospecială de stingere cu apă și spumă, cu 3 subofițeri.
Zeci de intervenții
Timișoara – 25 degajări de copaci, 16 inundații în subsoluri, gospodării și curți, o degajare acoperiș luat de vânt de pe o mansarda unui bloc aflat în construcție; două autocamioane TIR răsturnate de vânt, cu două persoane blocate în interiorul acestora. Din fericire nu s-au înregistrat victime la acest eveniment.
Giroc – o degajare copac; o inundație; un contor de gaz spart
Chișoda – două inundații în gospodării
Lugoj – trei degajări copaci; cinci inundații în gospodării; opt degajări acoperișuri de bloc luate de vânt; o degajare acoperiș de casă luat de vânt
Parța – o degajare copac
Silagiu – o degajare copac
Utvin – o inundație gospodărie
