TimPark a ieșit la cumpărături: mașină de ridicat… mașini de aproape 200.000 euro
TimPark își cumpăra mașină de ridicat vehicule uitate sau parcate aiurea. Trebuie să aibă macara, să fie diesel cu Euro 6 și lungă de aproape șapte metri. Prețul maxim oferit: o mică avere.
TimPark vrea să mai cumpere o autoutilitară pentru ridicarea și transportul autovehiculelor. „Achiziția are ca scop mărirea capacității de ridicare și transport a autovehiculelor abandonate/fără stăpân sau staționate neregulamentar. An fabricație: 2023, autoutilitara v-a (va – n.r., dar am păstrat textul publicat în SEAP) avea înscris în Cartea de Identitate a Vehiculul (CIV) anul de finalizare a execuție autoutilitarei, conform termenului de livrare”, scrie în sistemul public de licitație.
Autoutilitara trebuie să fie diesel, cu Euro 6, cu macara, cu lungime carosabilă între 6,6 și 6,7 metri. „Autovehiculul (șasiul, macaraua și caroseria) va fi produs în state membre ale Uniunii Europene (…) Toate produsele trebuie să fie acoperite de garanție pentru cel puțin 12 luni pentru fiecare componentă (șasiu, platforma, macara). Perioada de garanție începe de la data recepției”, se precizează în anunțul de licitație.
Serviciile de întreținere în atelierele agreate de producători nu pot fi la o distanță mai mare de 50 km de sediul beneficiarului sau vor fi asigurate printr-o unitate service mobilă, în maximum 72 ore de la data comunicării unei defecțiuni. Termen de livrare este de maximum 250 zile de la data semnării contractului.
Ofertele sunt așteptate până în 5 decembrie, iar prețul maxim pe care TimPark vrea să-l plătească este de 928.200 de lei, cu TVA.
Ultimeel statistici de la Poliția Locală, care datează din vară, arată că au fost ridicate, în acest an, peste 600 de mașini abandonate. Acestora li se adaugă cele parcate ilegal pe carosabil, al căror număr este, la rândul lui, de ordinul sutelor. În plus, de câteva zile, pot fi ridicate și mașinile staţionate neregulamentar pe trotuare.
