Timișoara a fost desemnată „Destinația Anului 2026”, într-un moment în care orașul începe să atragă tot mai mulți turiști veniți pentru atmosferă, cafenele, restaurante și plimbări prin centru. Dan Jakabhazi, de la Visit Timișoara, explică de ce, după ani în care hotelurile au fost dominate de delegații, orașul a devenit o destinație de timp liber.
Cum a devenit Timișoara destinația anului 2026?
Timișoara este într-o fază în care caută să se reinventeze ca destinație turistică. A existat un moment în care peste 60% din înnoptările din oraș erau în scop de afaceri. Multinaționalele din oraș au condus foarte mult timp sectorul ospitalității. În acest moment, după pandemie și după intrarea în normal a lucratului de la distanță, s-au redus foarte mult delegațiile, iar Timișoara a resimțit acest lucru.
Ce vedem noi în anul 2026, în primăvară, este că s-au inversat practic proporțiile. Înainte aveam mai mulți turiști de afaceri și mai puțini de timp liber, acum este invers. Cel mai remarcabil este că suma lor este aceeași, avem tot atât de mulți turiști în Timișoara, lucru care este remarcabil din două puncte de vedere.
La nivel european, turismul scade. În România, turismul este în scădere. În Timișoara, el a rămas constant, ceea ce înseamnă că turismul pentru timp liber a crescut. Orașul a fost redescoperit.
Cum s-a produs schimbare asta? De ce au început oamenii să vină la Timișoara?
Găsim o explicație dacă ne uităm cine formează această mulțime a turistilor de timp liber. Observăm că există foarte multă atractivitate în Serbia, care era o sursă neglijabilă de turiști care înnoptau în Timișoara acum 5 ani. Acum este principala sursă de turiști care înnoptează, deci au detronat Germania, așa că acum ei sunt cei mai mulți oameni care înnoptează Timișoara.
Observăm apoi că intrarea României în Schengen a făcut ca oaspeți din Ungaria să vină în număr tot mai mare, dar și din România există, Faptul că s-a lucrat la infrastructură, faptul că există mai multe zboruri din București, aduc mai mulți oameni din România să vadă ce a rămas în Timișoara după titlul de Capitală Culturală Europeană. Ca și în cazul Sibiului, în urmă cu ceva mai mulți ani, primul an după Capitala Culturală a fost unul normal, după care a urmat o creștere.
Noi observat că în 2025 am avut semnificativ mai mult turiști decât în 2024. Repet, pe fondul unei scăderi în Europa, orașul a început să se promoveze ca o destinație de timp liber în care este bine să vii, să explorezi la pas prin cea mai mare zonă pietonală din România și să guști ospitalitatea oamenilor. Adică restaurante, cafenele, cultura aceasta asta a ieșitului în oraș în Timișoara, care este ușor diferită față de restul țării.
În ce sens?
În sensul în care în Timișoara ne formalizăm ceva mai puțin, dar punem mai mult suflet. Și mă refer aici în special la noua generație de antreprenori din Horeca, la cei care deschid cafenele noi, la cei cei care deschid restaurante noi de concept și care vin cu ceva, vin fără să poarte un bagaj sau niște prejudecăți pe care o generație mai veche de antreprenori acum încearcă să le scuture, să atragă un nou tip de clientelă. Iar acești noi antreprenori au reușit chiar și să dinamizeze piața locală.
Într-un oraș în care localnicii, în primul rând, sunt mulțumiți de ceea ce găsesc în Horeca, turiștii vor fi și ei mulțumiți. Localnicii sunt, mai ales în cazul Timișoarei, cei mai aspri critici ai ospitalității. În cazul nostru, lucrurile nu s-au schimbat peste noapte și nu sunt nici în acest moment perfecte, dar este în mod evident remarcabilă preocuparea de îmbunătățire a antreprenorilor din acest domeniu.
Deci funcționează lucrurile astea chiar și în situația actuală de criză, când oamenii acum se gândesc că vacanța și distracția poate că nu mai sunt printre prioritați…
Vacanța și distracție nu sunt printre prioritați, însă în același timp constatăm că ceea ce se întâmplă în lumea mare ne îngustează orizontul lor, în loc să ni-l lărgească. Faptul că nu se mai poate călători cu aceeași lejeritate spre destinații din Asia face ca atenția europenilor să se îndrepte către ceea ce au în jur.
Și la lucruri care nu se gândeau că ar putea să-i intereseze, practic.
Da. Agenții de turism ne spun chiar că există în acest moment o teamă, nu neapărat națională, de zbor. Oameni care zburau până acum de fiecare dată în vacanță acum caută destinații în care se poate ajunge cu mașina sau cu trenul. Timișoara este foarte bine poziționată. Dacă gândim că poți ajunge în trei ore la Timișoara din Budapesta, Belgrad, Cluj-Napoca, Oradea, în cinci ore de la Viena, în o oră de la București cu avionul…
Are câteva avantaje, plus că este o destinație despre care toată lumea a cam auzit, dar pe care putină lume a vizitat-o până în acest moment. Momentul este foarte favorabil.
Ce caută oamenii cel mai mult în Timișoara?
Din studiile pe care le-am făcut, am observat că lumea vine pentru povestea orașului, și când spun povestea orașului, mă refer la ceea ce relatează oameni care au fost în Timișoara despre Timișoara.
Adică vin să vadă clădirile acelea și piețele acelea frumoase, vin să vadă Catedrala Mitropolitana din Timișoara, care este cel mai important obiectiv turistic al orașul. după toate măsurătorile, vin să vadă zona pietonală, locul în care a început Revoluția, Piața Maria, vin să vadă cel mai mare complex comercial din România, care este un exemplu de regenerare urbană foarte bun.
Și mai vin să experimenteze un stil de viață semnificativ mai relaxat decât cel din orașele de origine. Dacă ne referim acum la cele trei capitale pe care le-am spus, sau la orașe precum Cluj-Napoca sau Brașov, Timișoara este un oraș mai relaxat, un oraș în care ai senzația că poți respir. grație urbanismului și arhitecturii. Faptul că este un oraş cu bulevarde largi, cu clădiri nu foarte, foarte înalte, este un oraș care nu te strivește, ci mai degrabă te îndeamnă să-l explorezi.


