25 octombrie 2020

Timișoara 2021 așteaptă turiști din Asia. Robu: Ne apucăm de promovare

turiști

Primăria se apucă de… promovat Timișoara, pentru că, până acum, nu s-a făcut asta. S-a mers pe ideea că e suficient ca lumea să vadă ce se întâmplă în oraș, dar se apropie anul 2021. Primarul Nicolae Robu așteaptă turiști inclusiv din China, Vietnam și Japonia.

Biroul de Promovare Turistică a Timișoara a avut, săptămâna trecută, un stand la un târg de turism de la Viena, iar primarul Nicolae Robu spune că acesta a avut mare succes. Și e doar unul dintre primii pași, susține edilul. Robu anunță o nouă strategie pentru Timișoara, în vederea anului 2021. „Se face o foarte bună promovare Timișoarei, atât ca oraș în sine, cât și din postura de viitoare capitală europeană a culturii. Chiar a existat interes. Vom fi anul acesta mult mai preocupați de promovarea orașului din postura sa de viitoare capitală europeană a culturii decât am făcut-o până acum”, a declarat edilul șef.

Potrivit lui Robu, de fapt, până acum, primăria nu s-a ocupat de promovarea orașului. Iată și explicația: „Mereu eu am considerat că este suficient să se vadă ce se întâmplă în oraș. Realizările reprezintă o promovare în sine a orașului nostru. Sigur că acum avem o altă datorie, la un alt nivel, trebuie să atragem turiști în 2021 de pe întregul mapamond, prioritar din țările UE, dar vor fi turiști din întreaga lume”.

Invazie de turiști din Asia

Primarul Nicolae Robu crede că în 2021 Timișoara va fi luată cu asalt de turiști veniți de peste mări și țări. „Contăm pe o prezență masivă, semnificativă în orice caz, a turiștilor asiatici, binecunoscuți ca amatori de turism în general și au vădit interes pentru Timișoara ca și viitoare capitală europeană a culturii, în contactele pe care le-am avut fie în China, fie în Coreea, Vietnam, în Japonia. Sper să se materializeze acest interes într-un număr cât mai mare de turiști aici la noi. Japonezii erau foarte interesați”, a mai spus edilul.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: