Timfloralis ar putea fi reprogramat. La sfârșitul lunii mai
Festivalul Timfloralis ar putea fi reprogramat. De exemplu, la sfârșitul lunii mai. Este ceea ce susține primarul Nicolae Robu. Acum însă, important este să stăm acasă. Putem admira florile și pe Facebook.
Festivalul Timfloralis ar fi trebuit să aibă loc în perioada 24-26 aprilie. El a fost anulat, pentru că suntem în stare de urgență. Lucrurile nu se vor schimba decât, cel mai devreme, la jumătatea lunii mai. Primarul Timișoarei spune că se are în vedere reprogramarea lui. „Noi am vrea să organizăm festivalul Timfloralis, dar nu depinde de noi. Depinde de când se va termina cu pandemia și dacă, la vremea respectivă, va mai fi oportun să organizăm un asemenea festival. Eu sunt optimist, cred că da. Sper, așa cum au spus unii specialiști, fără să fie un angajament ferm, cine poate să facă angajamente ferme… sunt estimări. Sper ca pe parcursul lunii mai, spre sfârșitul lunii mai, când se întâmplă lucruri foarte bune, să se încheie”, afirmă Nicolae Robu.
Ne doare sufletul, dar acum trebuie să respectăm regulile
Timfloralis 2020 ar fi trebuit să fie ediția cea mai spectaculoasă de până acum. Un fel de repetiție generală pentru 2021, când Timișoara deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Anul trecut, organizarea festivalului floral a costat în jur de 250.000 de euro.
Cât de oportună mai este o ediție… întârziată rămâne de văzut. Important este, acym, să respectăm regulile și să stăm acasă. „Vom analiza dacă și când putem să mai organizăm acest minunat festival al nostru. Te doare sufletul, dar asta e! Nu vreau să vă incit, stați în casă și respectați toate dispozițiile. Lalelele le mai vedeți pe Facebook. Sunt minunate, orașul nostru este superb în această perioadă, să trecem păstrându-ne sănătatea peste această criză și avem în față tot timpul să ne bucurăm de minunatul nostru oraș”, mai spune Robu. Finele lunii mai, „când se întâmplă lucruri foarte bune”, coincide cu perioada în care edilul șef își aniversează ziua de naștere. Nicolae Robu va împlini, în 28 mai, 65 de ani. În anii trecuți, în preajma aniversării sale a fost inaugurate, de exemplu, pasajul Michelangelo sau pasajul Popa Șapcă.
