FOTO + VIDEO. Șoferiță cu 131 km/h prin localitate, în Timiș. Doi drogați, trași pe dreapta

Se apasă tare de tot pedala de accelerație în județul Timiș, iar unii șoferi fac asta chiar după ce consumă substanțe interzise. O razie făcută în zona orașului Recaș a avut rezultate… interesante.

razie

Razia la care au participat polițiștii de la Serviciul Rutier, dar și de la Poliția Orașului Recaș a avut loc sâmbătă, 31 iulie. Au fost controlate cu această ocazie 110 autovehicule, iar 80 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest. Au fost date 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.777,5 lei. Polițiștii au reținut patru permise, pentru conducere sub influența alcoolului și depășirea limitelor legale de viteză. Au fost retrase, de asemenea, două certificate de înmatriculare.

Au fost și câteva trageri pe dreapta cel puțin… interesante, care arată că gradul de tupeu și inconștiență al șoferilor este tot mai mare. Un tânăr de 26 de ani a fost prins de radar cu 94 km/h prin Șuștra. El a fost testat cu aparatul Drugtest, iar rezultatul a fost pozitiv la canabis, amfetamină și metamfetamină. Încă un drogat, de această dată în vârstă de 19 ani, a fost prins în Timișoara, pe str. Bărnuțiu.

Un alt șofer, în vârstă de 32 de ani, nu a vrut să oprească în Făget, la semnalele polițiștilor. A gonit pe autostrada spre Timișoara, dar a fost tras pe dreapta la ieșirea A1-Buziaș, de politistii din Recas. Oamenii legii au constatat că el avea permisul suspendat.

O tânără de 32 de ani a rămas pieton. Ea a fost prinsă de radar cu 131 km/h, tot prin Șuștra, depășind cu 81 km/h limita legală de viteză. A primit o amendă de 1.350 lei și i-a fost suspendat permisul pentru 90 de zile. Ea poate da examen, ca să scape cu o suspendare de doar 30 de zile.