Sfârșit de august cu șase concerte, la Filarmonica Banatul

Spre final de vară, Filarmonica Banatul vă invită să explorați universul sonor al intrumentelor cu coarde, alamă și lemne, dar și frumusețea interpretărilor vocale. Vă așteaptă, așadar, o serie de șase concerte pregătite în aceste ultime zile de august.
Vineri, 23 august, e vremea pntru muzică de cameră, alături de doi artiști tineri și talentați: Jan Sekaci la violoncel și Daria Tudor la pian. În program, lucrări de: J. Brahms, D. Șostakovich, G. Enescu. Sunteți așteptați, așadar, la Sala „Mihai Perian” a Liceului de Artă „Ion Vidu”, de la ora 19.
Universul sonor unic al viorii redat de patru discipoli ai celebrului violonist Florin Iliescu are să vă poarte printr-o călătorie muzicală plină de emoție. Acompaniate la pian de Regina Csermak, solistele Shaoling Jin, Jiv Shim, Byuri Kim și Ji Youn Kim, cursante ale Școlii Pro Violin Institute, vor interpreta lucrări de C. Saint-Saens, P. Sarasate, F. Kreisler și J. Sibelius. Recitalul are loc marți, 27 august, de la ora 19, la Sala „Mihai Perian” a Liceului de Artă „Ion Vidu”.
Dirijorul austriac Andreas Ottensamer va conduce, miercuri, 28 august, concertul susținut de membrii Ansamblului de Lemne al Filarmonicii Banatul. În Biserica Romano-Catolică din Elisabetin, sunetele Serenadei, op. 7 și ale Sonatinei nr. 1, TrV 288, de Strauss, se vor împleti cu delicatețea Divertismentului în mi bemol major, KV 252, de Mozart. Concertul va începe la ora 19.
Joi, 29 august, de la ora 19, la Sala Capitol, are loc un concert susținut de artiștii Ansamblului de Alamă al Filarmonicii Banatul, sub conducerea lui Dominique Bodart. Concertul se va deschide cu măreția „Sextetului de trompete”, semnat de O. Böhme. Urmază „Capriciu italian”, de P. I. Ceaikovski, „A Requiem in Our Time”, de E. Rautavaara, „Ave Maria”, de G. Caccini, și suita „Pasărea de foc”, de I. Stravinski.
Vineri, 30 august, în Biserica „Millenium”, va avea loc, de la ora 19, un concert al Corului „Ion Românu”, dirijat de Håkon Matti Skrede.
Sâmbătă, 31 august, de la ora 19, în Domul Romano-Catolic, va concerta Ansamblul de Coarde al Filarmonicii Banatul, alături de violonistul Florin Iliescu. În program, lucrarea „Palladio”, a compozitorului britanic Karl Jenkins, Concertul pentru vioară și orchestră nr. 2 în mi major, BWV 1042, de Johann Sebastian Bach, și Serenada pentru orchestră de coarde, op. 22, de Antonín Dvořák.
Biletele se găsesc pe site-ul Filarmonicii Banatul, la casierie și pe myticket.ro.