Se „aprinde” Piața Unirii. Premiu de la primărie: clădirile private, iluminate artistic cu bani din bugetul local

carantină de noapte

Timișorenii care și-au reabilitat clădirile pe care le au în Piața Unirii și Piața Victoriei vor fi premiați. Primăria va plăti, cu bani de la bugetul local, iluminatul artistic al acestor imobile. Cum va face asta nu se știe. Până acum, orice intervenție pe bani publici la proprietăți private a fost exclusă de edilul șef.

Clădirile cu poveste lăsate în paragină în cartierele istorice ale Timișoarei sunt una dintre problemele orașului. Deși proprietarii lor sunt amendați periodic, ei nu par deloc să fie impresionați. De vină este, spune primarul, și legea care le permite să aibă o astfel de atitudine. Se vede acest lucru de la o poștă în centrul centrului, adică în Piața Victoriei. Dacă pe Corso aproape toate clădirile, începând cu Palatul Lloyd, sunt acoperite de schele, pe Surogat e… liniște.

„Avem mari probleme cu proprietarii de pe această parte, dar mari probleme datorită legii. Și ei speculează, îi doare în cot de oraș, se pare (…) Merge Poliția Locală, le face notificarea, le face procesul-verbal de amendă și, sigur, împreună cu cei de la Urbanism, și, apoi, Direcția de Urbanism le dă un termen în care să intre în regulă, să înlăture motivele pentru care au fost amendați. Termenul acesta este de parcă minimum trei luni sau șase luni, în acea perioadă nu îi mai poate amenda nimeni. Ei nu fac nimic, trece termenul, li se mai dă o amendă, îi doare în cot și de asta și așa trec anii fără să le poți face nimic”, explică edilul șef.

Unii proprietari au fost supraimpozitați, dar cei mai mulți au apelat la justiție. Și, în destule cazuri, au avut câștig de cauză. „I-am pus la supraimpozitare, toți cei puși la supraimpozitare se duc în instanță. Avocaților evident că le convine să aibă clienți (…) se duc în instanță și totul rămâne în blocaj. Eu tot am sperat că va interveni și factorul rușine (…) Dar dincolo nu se întâmplă nimic, se întâmplă acea durere în cot despre care v-am spus”, afirmă primarul.

Premiu de la primărie

Pe de altă parte, în Piața Unirii, lucrurile stau un pic altfel. Sunt reabilitate aproape toate clădirile, iar acum primarul anunță o nouă inițiativă. „O să aprobăm bani de la bugetul local pentru iluminatul artistic, arhitectural, al tuturor clădirilor din Piața Unirii. Ele sunt clădiri private, după cum se cunoaște. Dar acei proprietari au cheltuit și și le-au reabilitat (…) Ca răsplată pentru ei, că au înțeles să își facă datoria, că până urmă despre asta e vorba, când ai o proprietate, ai și o obligație și trebuie să-ți faci datoria, să te achiți de acele obligații, datoria față de oraș, premiem asta. Pe bani de la bugetul local facem iluminat arhitectural”, spune acesta.

„Piața Unirii va fi și noaptea și mai frumoasă decât a fost până acum. Sigur, că ici colo există iluminat, dar vom generaliza, vom face ca toate clădirile să fie iluminate frumos în Piața Unirii. Și în Piața Victoriei, evident, când vor fi gata lucrările pe partea nordică, vom face și acolo iluminat și nu știu ce oraș se va putea mândri cu o piață atât de frumoasă cum este Piața Victoriei din Timișoara”, a conchis edilul șef.

Cum va investi PMT în niște clădiri private rămâne să detalieze primarul. Probabil cu altă ocazie. Municipalitarea are, încă din 2013, un program destinat proprietarilor de imobile istorice. Aceștia pot primi, teoretic, bani pentru renovare. În realitate, nimeni nu a reușit să acceseze programul.

About Post Author