Scandalul bolovanilor amplasați pe spațiile verzi din Timișoara continuă, după ce Garda de Mediu Timiș a venit cu explicații publice privind amenda de 105.000 de lei aplicată municipalității. Primăria Timișoara ar fi ignorat măsurile dispuse anterior prin acte de control.
Dominic Fritz a acuzat, săptămâna trecută, Garda de Mediu de exces de zel.„Bolovanii puși ca să nu mai parcheze mașini pe spațiul verde cauzează, cum zic ei, un «dezechilibru ecologic». Cică »se observă cum solul din jurul acestora este uscat, iar datorită greutății acestora, practic spațiul verde nu se mai dezvoltă». Deci, nu mașinile care au distrus spațiul verde erau problema, ci soluția de piatră naturală împotriva lor. Să-mi ziceți dacă râdeți sau plângeți, pentru că eu nu mai știu”, a transmis acesta.
Primarul a susținut că pietroaiele au fost montate tocmai pentru a proteja trotuarele și spațiile verzi de mașinile parcate ilegal și a ironizat faptul că instituția „e surdă și mută” când vine vorba despre gropi de gunoi ilegale sau mari poluatori.
Primăria ar fi promis și… a uitat
Reacția Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Timiș a venit după câteva zile. Într-un comunicat semnat de comisarul-șef Luci Mușuroi, instituția susține spune că primăria nu ar fi respectat măsurile dispuse prin avertismentele primite.
„Municipalitatea Timișoara și-a asumat, anterior sancționării, refacerea și întreținerea spațiilor verzi, precum și umezirea acestora, așa cum apare în două acte de control în care experții noștri au emis avertismente în acest sens. Autoritatea locală, deși nu a contestat obligațiile trasate prin actele de control anterioare ale GNM, a ales să nu respecte măsurile dispuse. Simplu spus, a ignorat avertismentul și a lăsat lucrurile neschimbate, evident în detrimentul mediului și spațiilor verzi.

Prin urmare, obiectivul GNM nu a fost nici clipă aplicarea sancțiunii contravenționale, ci refacerea și întreținerea spațiilor verzi degradate. Strict referitor la bolovanii și blocurile de piatră din Timișoara, au fost amplasați pe suprafețe lipsite complet de vegetație, iar materialul vegetal utilizat ca strat protector al solului nu putea menține umiditatea. În condiții de vânt, această tocătură uscată se ridică și generează particule de praf în atmosferă, ceea ce contribuie la degradarea unui aer deja poluat de către traficul de mașini”, se precizează în comunicatul GM.
Mai bine bolovani decât stâlpișori
În ultimul an și jumătate, Primăria Timișoara a amplasat bolovani în zeci de zone din oraș. Societatea Drumuri Municipale a cumpărat aproximativ 4.500 de tone de piatră pentru această operațiune, investiția fiind de aproape 100.000 de lei.
Au fost identificate 53 de locuri din oraș în care vor fi puși bolovanii. Primăria justificat apelarea la pietroaie prin faptul că stâlpișorii montați anterior sunt distruși constant, iar timișorenii au cerut măsuri suplimentare de protecție pentru trotuare și a spații verzi. Bolovanii au fost cumpărați de la Arad, de la Sylc Con Trans, o firmă care e abonată la contracte cu Primăria Timișoara încă de pe vremea fostului primar Nicolae Robu.


