Sala 2 a Teatrului Național intră în șantier în 2023. Dar va fi gata până la finele anului
Ultima jumătate a anului 2022 înseamnă, pentru Teatrul Național Timișoara, găsirea unui proiectant și a unui constructor pentru reabilitarea de la Sala 2. E o investiție de aproape 30 de milioane de lei, care va fi terminată în 2023, undeva spre finele anului.
Sala 2 din Parcul Civic, a Teatrului Național Timișoara, este unul dintre reperele lumii culturale. În actuala formă din 2009, ea urmează să treacă printr-o nouă transforme spectaculoasă. Parte din Bastionul Theresia, a cărui construcție a început în 1732, clădirea a fost ridicată în a doua parte a secolului al XIX-lea și a fost, pe rând, manej, depozit, arhivă, spațiu de expoziții și sală de sport. În 2009, a devenit sală de teatru, după o refacere de amploare care a presupus construirea unei structuri autonome în interiorul zidurilor fostului manej, dar și crearea și utilarea spațiului destinat scenei și a celui destinat publicului.
În 2016, fostul primar Nicolae Robu a aprobat trecerea Sălii 2 TNTm din proprietatea municipiului în domeniul public al statului și în administrarea Teatrului Național. Din acest moment, Sala 2 TNTm a devenit un spațiu exclusiv pentru teatru. În 2019, în faimoasa OUG 42, pentru capitala culturală, reabilitare Sălii 2 avea alocată suma de 30 de milioane de lei. De acum două săptămâni, de când a apărut OUG 83 / 2022, care actualizează cadrul legal de finanțare pentru TM2023, reabilitarea Sălii 2 are prevăzuți peste 29 de milioane de lei.
SF-ul e în lucru
„Naționalul timișorean construiește astăzi un teatru pentru mâine, pentru generația viitoare. Sala 2 TNTm reprezintă o expresie a evoluției societății în termenii civilizației și ai educației. Este un proiect vizionar care depășește cu mult granițele prezentului și întruchipează, în cel mai concret mod, o moștenire valoroasă pentru viitor a Capitalei Europene a Culturii”, spune Ada Hausvater, managerul Teatrului Național.
Dincolo de vorbe, concret, este în lucru studiul de fezabilitate, care are ca termen data de 15 august. Teatrul Național va trimite acest document spre aprobare Comisiei tehnico-economice a Ministerului Culturii, în calitate de finanțator. După ce acesta va fi aprobat și banii pentru investiție vor fi cuprinși în buget, fiind nevoie de o rectificare bugetară, Teatrul Național va lansa licitația deschisă pentru proiectare și execuție.
„După avizarea proiectului tehnic în Comisia tehnico-economică a Ministerului Culturii, urmează etapa propriu-zisă a lucrărilor. Estimăm că acestea vor începe în luna martie 2023. Acest parcurs legal al etapelor de realizare, de la studiul de fezabilitate până la autorizarea de funcționare a noii Săli 2 TNTm, include, desigur, obținerea tuturor avizelor de la toate instituțiile abilitate în acest sens. Ca atare, o evaluare fermă a punctului final al acestui proiect ambițios este prematură. Sala 2 reabilitată va fi însă inaugurată înainte de închiderea anului Capitalei Culturale”, ne-au precizat reprezentanții TNTm.
