21 octombrie 2020

S-au deschis urnele. Peste 19 milioane de români aleg primari, președinți de CJ și consilieri

alegeri locale

Urnele s-au deschis la ora 7. Până la ora 21, peste 19 de milioane de români pot trece pe la secțiile de votare, pentru a-i alege pe cei care, în următorii patru, le vor administra localitățile. În Timiș sunt 601 secții de votare.

Alegerile locale 2020 se desfășoară duminică, 27 septembrie, între orele 7 și 21. La ora 21, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului secţiei de vot. Cei care sunt în secția de votare la ora 21 pot să îşi exercite dreptul de vot.

Potrivit Autorității Electorale Permanente, pe listele electorale sunt puțin peste 19 milioane de români. În Timiș sunt 627.793 alegători și 601 secții de votare. În Timișoara sunt 274.632 alegători, respectiv 212 secții.

Reguli de vot

Puteți vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reședință. Dacă nu vă regăsiți pe listele electorale permanente, veți fi înscriși pe listele suplimentare, dacă faceți dovada cu actul de identitate că aveți domiciliul sau reședința pe raza secției de votare la care v-ați prezentat.

Dacă nu știți unde trebuie să votați, accesați https://registrulelectoral.ro/ și veți afla unde este secția de care aparțineți.

Accesul în sediul secţiei de votare se va face eşalonat, spre a evita aglomerările. Trebuie să purtați mască și să vă dezinfectați mâinile la intrarea și ieșirea din secția de votare. La intrare vi se va măsura temperatura, care nu trebuie să depășească 37,3 grade C. Accesul alegătorilor în localul de vot se va face eşalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători şi să se respecte distanţarea de minimum un metru între persoane.

La intrarea în secția de votare, alegătorul prezintă operatorului de calculator. El va fi instruit să poziţioneze actul de identitate în suportul terminalului informatic, astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot. Dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza procedura, după care îşi va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluţii dezinfectante pe baza de alcool sau va schimba mănuşile.

Sunt patru buletine

Fiecare alegător va primi patru buletine de vot: pentru primar, pentru consiliul local, pentru consiliul județean și pentru președintele consiliului județean. Alegătorii votează în cabine închise. Ei aplică ştampila cu menţiunea „Votat” în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează. Apoi îndoaie buletinele de vot astfel încât pagina albă care poartă ştampila de control să rămână în afară şi introduce fiecare buletin de vot în urnă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: