Ce gust au schimbările climatice? O rezidență la Timișoara caută artiști și bucătari
sursa foto: Unsplash / Calum Lewis
Ce se întâmplă cu rețetele tradiționale când ingredientele dispar sau devin tot mai greu de găsit? Cum se schimbă felul în care gătim pe măsură ce se schimbă clima? Acestea sunt câteva dintre întrebările de la care pornește „Gusturi în schimbare”, o rezidență artistică gastronomică lansată la Timișoara de Asociația CRIES.
Proiectul invită artiști, bucătari, bloggeri culinari, jurnaliști, cercetători și activiști de mediu să exploreze relația dintre gastronomie și schimbările climatice și să transforme această reflecție într-un proiect artistic. Rezultatul poate lua forme dintre cele mai diverse: de la instalații multimedia și filme documentare până la cărți de bucate ilustrate, proiecte fotografice, ateliere de gătit sau alte experimente care aduc împreună arta și mâncarea.
„Persoana selectată va avea oportunitatea de a investiga, de a reflecta și de a ne face să reflectăm cu toții asupra modului în care schimbările climatice influențează tradițiile culinare locale, disponibilitatea ingredientelor și practicile de consum alimentar”, explică Mihaela Vețan, președinta CRIES.
O săptămână la Timișoara și două luni pentru creație
Rezidența se va desfășura la Timișoara în perioada 24 iulie – 1 august și va include întâlniri cu fermieri, bucătari, specialiști și membri ai comunității locale. Participanții vor documenta tradiții culinare locale și regionale, vor analiza impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii și vor experimenta rețete, ingrediente și tehnici de gătit cu impact redus asupra mediului.
Câștigătorul va primi o remunerație de 10.000 de lei brut, precum și cazarea și transportul pentru perioada rezidenței. După etapa de documentare, acesta va avea la dispoziție lunile august și septembrie pentru realizarea proiectului artistic, care va fi prezentat publicului în luna octombrie.
Cine poate participa
Apelul este deschis artiștilor vizuali și interdisciplinari, bucătarilor profesioniști sau amatori, cercetătorilor din domeniul alimentației și mediului, activiștilor, bloggerilor și jurnaliștilor culinari. Regulamentul este disponibil AICI.
Cei interesați trebuie să demonstreze prin portofoliu minimum trei ani de activitate relevantă și pot trimite aplicațiile până în 26 iunie, la miezul nopții, AICI.
Proiectul face parte din programul „LA PAS / Slowing Down”, derulat de CRIES și finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
