Recomandări de la Poliția de Frontieră pentru mini-vacanța de Sf. Maria

sursa foto: Facebook / Poliția de Frontieră
Aproximativ 3.900 poliţişti efectuează controale la frontiere în minivacanța de Sfânta Maria. Poliția de Frontieră Română a transmis mai multe recomandări pentru cei care, zilele acestea, merg în străinătate. La frontiera cu Ungaria sunt deschise 12 PTF-uri, iar călătorii sunt îndemnați să nu se înghesuie doar la Nădlac II.
„La nivelul tuturor structurilor teritoriale ale PFR s-au suplimentat arterele de control, în funcţie de configuraţia fiecărui punct şi de dinamica valorilor de trafic, s-a suplimentat personalul planificat la controlul documentelor, precum și echipamentele de control folosite, fiind utilizate inclusiv staţii mobile, în vederea asigurării controlului de frontieră în parametrii optimi. Astfel, zilnic, aproximativ 3.900 poliţişti de frontieră desfăşoară, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat. De asemenea, echipe mobile din cadrul structurii centrale se vor deplasa în principalele puncte de trecere ale frontierei pentru a acorda sprijin colegilor aflaţi în teren”, a transmis Poliția de Frontieră.
Punctele de prim ajutor instalate de autorităţile locale în PTF Nădlac II şi PTF Giurgiu, la solicitarea Poliţiei de Frontieră, rămân operaţionale pe perioada weekend-urilor. Voluntari şi paramedici sunt pregătiţi să acorde ajutor de specialitate în cele două puncte, în caz de nevoie.
În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la granița cu Ungaria şi Bulgaria, iar cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac II, respectiv în Giurgiu şi Vama Veche, Poliția de Frontieră recomandă călătorilor utilizarea tuturor punctelor de frontieră deschise traficului internaţional de la graniţa de vest şi sud.
La frontiera româno-ungară sunt operaţionale 12 puncte de trecere, după cum urmează:
- Timiş: Cenad – Kiszombor
- Arad: Nădlac – Nagylak, Nădlac II – Csanadpalota, Turnu – Batonnya, Vărşand – Gyula
- Bihor: Salonta – Mehkerek, Borş – Artand, Borș II- Nagykereki, Valea lui Mihai – Nyirabrany, Săcuieni – Letavertes
- Satu Mare: Urziceni – Vallaj, Petea – Csengersima
Informații în timp real despre traficul de la frontieră pot fi obținute de AICI.