Timișoara revine la regulile urbanistice din 2002, după ce Curtea de Apel a menținut anularea Planului Urbanistic General aprobat în urmă cu trei ani. Primăria a pierdut definitiv un proces și trebuie să aplice din nou o documentație veche, bazată pe situația orașului din 1993.
Curtea de Apel Timișoara a respins miercuri, 28 octombrie, recursurile formulate de Municipiul Timișoara, prin primar, și de Consiliul Local împotriva sentinței Tribunalului Timiș prin care fusese anulată Hotărârea Consiliului Local nr. 457/17 octombrie 2023, de aprobare a noului Plan Urbanistic General.
„Respinge recursul formulat de recurenții pârâți Municipiul Timișoara, prin Primar, și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, împotriva Sentinței civile nr. 687/18.07.2024, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 6037/30/2024, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC Bega Invest S.A.”, se arată în soluția instanței.
Decizia este definitivă. Municipalitatea și Consiliul Local trebuie să achite firmei Bega Invest, din portofoliul fraților Cristescu, și 20.000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Ce se întâmplă cu autorizațiile de construire
Primăria Timișoara anunță că, în urma hotărârii instanței, redevin aplicabile imediat prevederile PUG-ului din 2002. Potrivit municipalității, autorizațiile de construire, avizele și planurile urbanistice zonale aprobate înainte de pronunțarea deciziei rămân valabile. Prin urmare, lucrările pentru care există autorizații pot începe sau continua, fără să fie necesară reluarea procedurilor. Nici activitățile economice care funcționează legal în spațiile existente nu sunt afectate de anularea PUG-ului din 2023.
Situația se schimbă însă pentru cei care au obținut un certificat de urbanism în baza documentației anulate, dar nu au primit încă autorizația de construire. Aceștia vor trebui să solicite un nou certificat de urbanism, care va fi emis în baza PUG-ului din 2002 sau a unui PUZ valabil pentru zona respectivă.
Dacă certificatul inițial a fost emis în baza unui PUZ aprobat, prevederile acelui plan zonal continuă să se aplice.
Ce se întâmplă cu PUZ-urile aflate în lucru
Documentațiile pentru planurile urbanistice zonale aflate în elaborare nu sunt oprite, dar vor trebui raportate la reglementările PUG-ului din 2002. Aceeași regulă se aplică avizelor arhitectului-șef și proiectelor de hotărâre care urmează să fie supuse votului Consiliului Local.
Primăria mai anunță că platforma GIS, prin care pot fi consultate informațiile urbanistice ale orașului, va fi suspendată temporar, până la actualizarea datelor în conformitate cu vechile reglementări.
Pentru situațiile individuale, proprietarii și investitorii pot solicita clarificări de la Instituția Arhitectului-Șef. Programul de audiențe este disponibil AICI.
Un PUG la care s-a lucrat 13 ani, anulat după trei ani
Planul Urbanistic General anulat acum a fost aprobat în 17 octombrie 2023, cu 20 de voturi favorabile, după o ședință în care dezbaterile au durat mai bine de două ore. Documentația fusese începută în 2010, în mandatul primarului Gheorghe Ciuhandu, când municipalitatea a semnat un contract de 450.000 de euro cu asocierea Planwerk – Vitamin Architects.
În momentul aprobării, vechiul PUG, datat 2002, dar construit pe date urbanistice din 1993, urma să expire la sfârșitul anului și nu mai putea fi prelungit.
Fostul primar Dominic Fritz admitea încă de atunci că documentația nouă nu era perfectă și trebuia actualizată, dar susținea că reprezenta o bază pentru dezvoltarea orașului. „Acum avem o foarte bună bază, care trebuie îmbunătățită”, declara acesta, după votul din Consiliul Local, prezentând aprobarea drept rezultatul unui „consens responsabil” între USR, PNL și PSD.
Hotărârea de aprobare a PUG-ului a fost contestată în instanță de Bega Invest SA. Tribunalul Timiș a dispus anularea acesteia, iar municipalitatea a formulat recurs. Prin decizia din 28 octombrie 2026, Curtea de Apel a menținut soluția de anulare.
Municipalitatea susține că a început deja demersurile pentru elaborarea unui nou PUG. Precedentul a avut nevoie de 13 ani pentru a ajunge la votul Consiliului Local și a fost anulat definitiv după trei ani. Până la adoptarea unei noi documentații, Timișoara va continua să se dezvolte după reguli urbanistice stabilite în urmă cu aproape un sfert de secol, pe baza unei realități a orașului de acum… 33 de ani.


