Timișoara are PUG nou. Controversele continuă

pug

foto: Arhivă

Consilierii locali au avut nevoie de peste două ore să ajungă să voteze noul PUG al Timișoarei. S-a luat chiar și pauză, iar la final au fost 20 de voturi pentru. Documentația este depășită, admite totuși primarul Dominic Fritz, care spune că ea trebuie adusă la zi. Vechiul PUG expira în două luni și nu ar mai fi putut fi prelungit.

Planul Urbanistic General stabilește reglementările și direcțiile de dezvoltare al orașului, în ceea ce privește regimuri de înălțime, funcțiuni, coeficient de utilizare a terenurilor etc. El sistematizează zonele unde vor fi construite viitoare cartiere și stabilește funcțiuni de bază, precum rețeaua de spații verzi, mobilitatea și rețeaua de transport public, dar și zonele pentru instituții de învățământ și de sănătate.

Primăria a folosit, până marți seară, un PUG datat 2002, care însă reflecta situația din 1993. Documentul a tot fost prelungit și, dacă ar fi expirat la 31 decembrie, fără votarea unuia nou, Timișoara ar fi avut o mare problemă. Noul PUG a primit în aprilie ultimul aviz necesar de la Cadastru. Se lucrează la el din 2010, de când primarul Gheorghe Ciuhandu a semnat contractul de 450.000 de euro cu asocierea Planwerk – Vitamin Architects.

PUZ-urile vor rezolva multe lucruri, spune Fritz

În 2020, când Dominic Fritz a ajuns în primărie, contractul era suspendat și lipseau mai multe avize. A fost reluat lucrul, proiectul a fost supus și dezbaterii publice și ar fi trebuit să intre la vot săptămâna trecută. A fost însă retras de pe ordinea de zi, din motive birocratice vag explicate.

În plenul de marți după-amiază, consilierii au dezbătut peste două ore. Singurul care a spus clar că nu votează a fost Andrei Meșter, ex-USR, care le-a cerut și liberalilor să nu gireze un document care ar fi fost întocmit doar în folosul apropiaților actualului primar. Simion Moșiu (PNL) a propus mai mult amendamente referitoare, în principal, la reguli pentru zona canalului Bega, iar colegul său Ștefan Sandu a vrut să știe ce se întâmplă cu liniile de cale ferată care străbat orașul. Arhitectul șf Gabriel Almăjan a explicat că, din păcate, șansa îngropării lor a cam fost pierdută.

S-a luat apoi o pauză, în care consilierii au părăsit in corpore sala de ședințe, iar la întoarcere amendamentele lui Moșiu au căzut. Proiectul a fost votat de 20 de aleși, iar anunțarea rezultatului s-a lăsat cu aplauze. „Au fost câteva amendamente foarte punctuale care au încercat să relaxeze anumite condiții, mai ales pe malul Begăi. Dar cred că multe dintre grijile care au stat în spatele acestora se rezolva și prin PUZ-uri, de exemplu. Acest PUG încearcă să păstreze malul Begăi ca și coloana vertebrală a orașului și limitează acolo dezvoltarea, dar asta nu înseamnă că nu vom avea și în viitor restaurante și viață și poate chiar o pensiune pe malul Begăi”, a spus, la final, primarul Dominic Fritz.

„Un consens responsabil”

Voalat, edilul șef a făcut aluzie la un viitor hotel cu multe etaje care ar fi urmat să apară în locul fostului restaurant Flora. Simion Moșiu vorbise, de altfel, despre „hoteluri boutique”, iar arhitectul șef îi replicase că, în ziua de azi, nu se mai construiesc de la zero hoteluri cu mai puțin de 150 de camere, pentru că nu este rentabil.

Primarul Dominic Fritz admite că noul PUG trebuie îmbunătățit. „PUG-ul cu care am lucrat acum a fost elaborat în anul 1993, deci acum 30 de ani și e clar că nu mai corespunde deloc cu nevoile orașului, cu viziunea pentru oraș. Acum avem o foarte bună bază, care trebuie îmbunătățită (…) În același timp este și o simplificare pentru mulți care vor să investească în Timișoara, pentru că unele investiții se pot face fără PUZ, direct prin autorizație de construcție, mai ales pe partea de rezidențial de mărime medie. Mă bucur că acest proiect a trecut cu voturile tuturor trei partide mari, USR, PNL și PSD. Adică există totuși un consens responsabil, cred eu, pentru o dezvoltare sănătoasă a Timișoarei”, a mai afirmat edilul șef.

About Post Author