Iluminat modern pe trei bulevarde. Lucrarea costă aproape 400.000 de euro, jumătate de la București

iluminat public

În 2022, Calea Aradului, Calea Torontalului și Calea Sever Bocu ar trebui să fie luminate cu câteva sute de becuri LED. Primăria scoate la licitație proiectarea și execuția modernizării iluminatului public. Jumătate din bani au fost alocați de Administrația Fondului de Mediu în luna mai.

Primăria Timișoara scoate la licitație contractul de proiectare și execuție pentru „modernizare iluminat public Calea Aradului, Calea Torontalului, Calea Sever Bocu”. Suma maximă oferită este de 1,9 milioane de lei, cu TVA, iar durata contractului, așa cum este trecut în SEAP0-SICAP, este de cinci luni.

În mai, Administrația Fondului pentru Mediu a publicat lista proiectelor care vor primi finanțare prin Programul privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public. Primăria Timișoara a depus spre finanțare, în septembrie 2020, proiectul de modernizare a iluminatului public pe cele trei mari artere.

Suma primită de la Administrația Fondului de Mediu este de puțin peste 995.000 de lei, adică aproape jumătate din valoarea contractului. „Proiectul vizează înlocuirea aparatelor de iluminat public de pe străzile Calea Aradului, Calea Torontalului, Calea Sever Bocu prin montarea a 531 aparate de iluminat cu tehnologie LED și implementarea unui sistem inteligent de telegestiune. Principalul obiectiv este obținerea unui sistem inteligent, nou, modern, unitar, economic și ecologic, care va determina reducerea semnificativă a cheltuielilor cu energia electrică și reducerea costurilor cu întreținerea”, transmitea, în luna mai, PMT.

Primăria Timișoara a încercat în vara lui 2020 să găsească o firmă care să întocmească documentația necesară investiție, însă procedura a fost anulată. Asta, după ce a primit, de la Societatea de Transport Public Timișoara, ca donație, o parte din documentația pentru acest proiect.

Ofertele pentru acest contracte pot fi depuse până în 14 decembrie.

About Post Author