Primăria, invitată să regândească intersecția cu strada Siemens. Proteasa (CJ:) Sunt cozi de 2 kilometri

Publicat:

Reprezentanții CJ Timiș cer ajutorul Primăriei Timișoara, pentru situația de pe drumul spre Moșnița. Din cauza intersecției cu strada Siemens, sunt cozi imense. Asta, în ciuda recentelor șantiere derulate de cele două instituții.

„Nervi, claxoane, noxe și timp pierdut. Așa arată diminețile celor care vin la serviciu sau își aduc copiii la școală din Moșnița Nouă, pe Calea Buziașului din Timișoara. Am extins drumul județean la patru benzi. Primăria a lărgit și ea segmentul de drum ce risca să gâtuiască traficul. Se circulă bine, chiar și înainte de a închiderea totală a celor două șantiere, însă a mai rămas în picioare o singură «barieră» în calea unui trafic fluent: sensul giratoriu cu strada Siemens. Intersecția respectivă este răspunzătoare pentru cozi de 2 km aproape în fiecare dimineață, pe sensul de intrare în Timișoara”, spune vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa.

- Publicitate -

Acesta a transmis o adresă către PMT, în spetă primarului Dominic Fritz, prin care propune regândirea intersecției. O solicitare a fost trimisă și către Inspectoratul de Poliție Județean, pentru eventuala trimitere a unor echipaje care să dirijeze traficul în zilele lucrătoare, în intervalul 7 – 9. Practic, este vorba despre intersecția cu strada Siemens, unde ar trebui regândită prioritatea

Citește și: Calea Buziașului a fost extinsă pe 400 de metri, înspre Moșnița. Trotuarele, gata în decembrie

„Am speranța că există disponibilitate la nivelul Primăriei pentru rezolvarea problemei. În plus, noi, la CJ, vom susține cu toată deschiderea orice demers în această direcție”, mai spune Proteasa. Atât CJ, cât și PMT au derulat lucrări de extindere la patru benzi a acestei șosele extrem de circulate, tocmai pentru a nu se mai forma cozi. Acum, dimineața, coada este, pe două benzi, pe sensul spre Timișoara, de la linia de tren.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img