Procesul prin care Agenția Națională a Funcționarilor Publici a cerut anularea concursului prin care Rebecca Bedelean a fost angajată în PMT s-ar putea termina chiar înainte de vacanța judecătorească. Instanța a amânat pronunțarea în acest caz până la jumătatea lunii iulie.
În 25 martie, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a cerut în instanță anularea concursului prin care Rebecca Bedelean a fost angajată în Primăria Timișoara. Este vorba despre un concurs pentru un post de consilier la Serviciul Spații Verzi. Candidaților li se cereau studii în domeniul Horticultură, specializarea Peisagistică, și o vechime de minimum cinci ani în specialitatea studiilor. Unicul candidat a fost respins inițial, pentru că nu îndeplinea condiția de vechime. Contestația acesteia i-a fost admisă, așa că Rebecca Bedelean a fost angajată.
Procesul deschis de ANFP împotriva PMT, primarului și a Rebeccăi Bedelean vizează exact această chestiune legată de vechime. Primul termen a însemnat și prima amânare, pentru 30 iunie, pentru consultarea înscrisurilor depuse la dosar.
Joi, instanța a rămas în pronunțare. „Amână pronunţarea în cauză la data de 14 iulie 2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 30.06.2022”, sună decizia pe scurt. Sentința care va fi emisă nu va fi definitivă, ea putând fi atacată.


