Poem curcubeu, în carioca, la Casa Artelor. O zi de lucru cu Robert Șerban

Robert Șerban

În Timișoara, ziua de 12 octombrie este (și)… Ziua de lucru a poetului. Sunteți invitați la Casa Artelor, între orele 10 și 18, să fiți parte a procesului de creație al Poemului Curcubeu. Vă așteaptă Robert Șerban. Evenimentul face parte din programul Work in Process, a patra ediție a proiectului de artă contemporană Baroque || Urban.

Există o curiozitate evidentă despre cum se scrie literatură. Mai mult decât atât, poezia nu are mulți cititori și fiindcă se crede, greşit, că nu e decât pentru inițiați. Robert Şerban vă arată, în direct, cum este, de fapt, să scrii literatură. Timp de opt ore, el va scrie un poem în carioca, iar fiecare vers va avea o culoare diferită faţă de cel de dinaintea lui și faţă de cel de după el.

„Am ales ziua de sâmbătă fiindcă majoritatea scriitorilor români îşi scriu cărţile în zilele lor libere, în concedii, noaptea. Extrem de puţini îşi asumă riscul să facă doar literatură, să nu aibă un job fix, care implică program de lucru. Pe de altă parte, eu cred că literatura nu e o meserie în sine. Ţine, mai degrabă, de pasiune”, spune poetul. Robert Şerban este deopotrivă președintele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, realizator și moderator al emisiunii culturale „Piper pe limbă” și redactor al revistei culturale Orizont.

About Post Author