Poate începe șantierul: Primăria și CFR s-au înțeles pe Gara de Nord, fațada va fi cu piatră

gara de nord

Primăria și CFR au ajuns la o înțelegere în ceea ce privește reabilitarea de la Gara de Nord. Fațada principală nu va fi placată cu alucobond, ci se vor folosi doar piatră și tencuială. Autorizația de construire trebuie modificată, iar șantierul ar putea începe foarte curând.

În luna decembrie, Primăria Timișoara a emis autorizație de construire pentru Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, pentru reabilitarea de la Gara de Nord. În februarie însă, CFR Infrastructură a cerut modificarea soluției tehnice de la Gara de Nord, în sensul că principala clădire ar fi trebuit să fie „învelită” în plăci compozite de aluminiu, așa-numitul alucobond. Proiectul pentru care a fost emisă autorizație de construire prevedea piatră naturală.

În luna martie, Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a PMT nu a aprobat solicitarea venită de la CFR. Arhitectul șef Gabriel Almăjan explica, la acea vreme, că „proiectul autorizat este net superior celui modificat”.

„Un compromis rezonabil”

Între timp, primăria și compania de căi ferate s-au înțeles asupra felului în care va arăta Gara de Nord.

„Inițiatorul proiectului a venit cu o nouă propunere. Pe fațada principală, către bd. Dragalina și bd. Republicii, au păstrat piatră, tencuială și tâmplăria unificată printr-un sistem de tâmplărie tip cortină. Au eliminat alucobondul. Vor păstra acest material doar în zonele de fațadă posterioară, către peroane, unde fațada e percepută diferit și la o altă scară. Exista obligativitatea utilizării acestui material, din cauza aprobărilor anterioare din comisiile tehnico-economice din cadrul CFR. Au găsit o soluție pe care noi am considerat-o un compromis cât mai rezonabil între o situație dată, o nevoie imediată de renovare a gării și niște cerințe pe care noi le-am avut”, a explicat, pentru stiridetimisoara.ro, arhitectul șef Gabriel Almăjan.

Potrivit acestuia, întârzierea ar fi putut evitată, dacă ar fi existat un dialog real. „Sperăm că am învățat cu toții un lucru. Atât inițiatorii, cât și noi, ca administrație, ar trebui să ne gândim ca, de la început, să organizăm procesul de proiectare măcar cu o informare împreună. Faptul că ei aveau o soluție deja definitivată, aprobată în foarte multe comisii ale lor interne, a fost elementul principal de condiționare principal din partea lor. Nu s-ar fi ajuns în această situație dacă ar fi avut loc niște discuții”, mai spune Almăjan.

Constructorul are contract de un an și jumătate

CFR SA – Sucursala Regională Timișoara a scos la licitație a treia oară, în vara lui 2020, proiectarea și execuția pentru „reabilitarea fațadei, reparaţii platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători staţia CF Timişoara Nord şi reparaţii acces peron linia 1+acces tunel pietonal”. În noiembrie 2020 a fost semnat și contractul cu asocierea Constructim SA – Bauerhof Agrobanat SRL – Longhersin SRL – Lăstun SRL, la un preț de 20,9 milioane de lei, cu TVA.

CFR trebuie să depună acum niște acte pentru modificarea autorizației de construire pe care o are deja. „Noi îi vom susține pentru a obține documentația actualizată. Sperăm să se și apuce de treabă în scurtă vreme”, conchide Gabriel Almăjan.

About Post Author