Patru oferte pentru Registrul Local al Spațiilor Verzi. Contract de cel mult 1,6 milioane de euro

Timișoara va avea, se pare, în sfârșit, Registrul Local al Spațiilor Verzi. E drept că va dura doi ani, dar sunt patru oferte și sunt șanse să fie atribuit contractul în următoarele săptămâni. PMT are, în acest moment, doar o strategie de spații verzi.

Primăria a scos la licitație contractul pentru „servicii de întocmire a Registrului Local al Spațiilor verzi din Municipiul Timișoara”. Suma maximă pe care o oferă pentru acest contract este de 7,92 milioane de lei, cu TVA, cu un termen de execuție de 24 de luni. Au fost primite patru oferte, după cum urmează:

  • Black Light – Helmert
  • Geogata Services
  • Gauss
  • Ettera Map – Info Design – Megagis SRL

Timișoara nu are un inventar ca la carte și la zi al spațiilor verzi. În 2017 a trecut prin consiliul local un Registru Local al Spațiilor Verzi parțial, care includea 19 obiective. Asociația Peisagiștilor din România, Filiala Teritorială Vest, a dat în judecată primăria, iar în 2019 a obținut o sentință definitivă care anula acest document.

În toamna lui 2021, PMT a fost amendată de Garda de Mediu cu 200.000 lei, tocmai pentru că nu avea Registrul Local al Spațiilor Verzi. În mai 2022, CL Timișoara a aprobat prelungirea, până în 2025, Strategia dezvoltării spaţiilor verzi a Municipiului Timişoara. Asociația Peisagiștilor din România – AsoP a solicitat însă anularea acestei HCL, invocând „grave abateri în executarea cu bună credință a obligațiilor administrative”.

About Post Author