Pasarela Gelu va fi reconstruită în următoarele șase luni. Cu 2,4 milioane de euro

Primăria Timișoara a predat, vineri, amplasamentul pentru modernizarea pasarelei Gelu – Crizantemelor. La începerea lucrărilor, estimate să dureze șase luni, circulația pietonilor pe pasarelă va fi întreruptă.
Asocierea PAB România – Instal Group – Elecon Plus SRL va lucra, până la finele anului, la reabilitarea pasarelei Gelu, din Iosefin. Primăria a predat vineri amplasamentul, urmând ca ordinul de începere să fie dat după Paște, în 18 aprilie. Șantierul este finanțat cu peste 12 milioane de lei din bugetul local.
„Avem în plan mai multe poduri noi și reabilitări de pasarele și mă bucur că putem începe lucrările aici, la pasarela Gelu din Iosefin. Pentru efectuarea lucrărilor va trebui să instituim și câteva restricții pentru circulația auto, velo și pietonală, care vor fi comunicate din timp. Am mai cerut constructorului să aibă grijă de spațiul verde. Vom proteja copacii tineri din apropierea pasarelei. Am mutat deja o parte dintre ei și îi vom muta și pe ceilalți pe durata șantierului, pentru a nu fi afectați de utilajele grele”, a transmis viceprimarul Ruben Lațcău.
Planurile despre poduri noi sunt, momentan, efectiv în stadiul de plan. Podul Solventul, la care ar fi trebuit să se lucreze la SF și proiect thnic, tocmai a primit o veste proastă: nu va putea fi construit până când terenul fostului combinat chimic nu va fi decontaminat. Iar asta poate dura ani.
Copăcei în ghiveci și iluminat arhitectural
După finalizarea organizării de șantier, vor putea începe și lucrările. Termenul pe care PMT l-a dat pentru ordinul de începere este 18 aprilie.
Pasarela asigură legătura între strada Gelu și strada Crizantemelor peste canalul Bega și a fost construită în anul 1949. Lipsa lucrărilor de întreținere și reparații au dus la degradarea structurii de rezistență a pasarelei. Proiectul prevede, practic, demolarea actualei construcții, cu excepția unei părți din fundație, și edificarea unei noi pasarele.
Calea pe pasarelă va fi compusă din zona carosabilă, cu lățimea variabilă între 5,40 m și 8 m, urmând să includă trasee pietonale, piste de biciclete, amenajări de iluminat public, scuaruri în partea centrală și spații verzi. Vor fi plantați 14 arbori pitici în ghiveci propriu și 40 de frasini. Pasarela va fi prevăzută cu iluminat public arhitectural și parapete de protecție din oțel zincat. La începerea lucrărilor, circulația pietonilor va fi întreruptă. Rețelele de utilități vor fi relocate, cu excepția conductei de gaze naturale, care va fi demontată după oprirea furnizării cu gaz.