Pasajul Solventul vrea bani din Programul „Anghel Saligny”. 20 de milioane de lei în plus față de contract

pasajul solventul

Pasajul Solventul, „perla” investițiilor derulate de Primăria Timișoara, ar putea fi finanțat din Programul „Anghel Saligny”. Cererea de finanțare urmează să fie depusă, după ce în consiliul local va fi aprobat devizul reactualizat al lucrării. Acesta este mai mare cu peste 20 de milioane de lei față de suma la care s-a semnat contractul inițial.

Pasajul Solventul, unde, în ciuda tuturor promisiunilor, șantierul nu a început încă, va fi depus la finanțare pe Programul „Anghel Saligny”. „Pasajul Solventul este unul dintre proiectele strategice ale municipalității, făcând legătura între Calea Bogdăneștilor și strada Gării, pe sub liniile de cale ferată. Această legătură este crucială pentru fluidizarea traficului, având în vedere că între cartierele Ronaț și Blașcovici și cartierul Iosefin singura traversare rutieră este la Pasajul Jiului”, spun cei de la PMT.

În plenul de joi ar trebui aprobate cererea de finanțare și devizul general estimativ. Se va cere, din Programul „Anghel Saligny” un total de aproape 127 de milioane de lei, din cele 132,2 milioane, la cât este estimată lucrarea. Interesant este însă că, în septembrie 2020, contractul cu asocierea condusă de Spic Internazionale a fost semnat pentru o sumă de 111,6 milioane de lei, cu TVA.

20 de milioane de lei în plus

De unde vine diferența de peste 20 milioane de lei, dintre suma din contract și cea anunțată acum de primărie? Banii ar fi, spun cei de la PMT, pentru obținerea și amenajarea terenului, amenajări pentru protecția mediului, cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităților, cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului și alte cheltuieli.

În SEAP – SICAP a apărut o adnotare referitoare la „act adițional 1/ 4 octombrie 2021, privind ajustarea prețului conform Ordonanș=ței 15/2021”. Suma după modificare nu a fost trecută însă.

Contractul pentru Pasajul Solventul a fost atribuit în urmă cu mai bine de un an către asocierea Spic Internazionale (Italia) – Pod-Proiect (Iași) – Sylc Con Trans (Arad) – Arcada Company (Galați) – Conextrust (Bacău) – Teoval & Co (Iași) – FDF Electric Grup SRL (Iași) – ISPCF (București) – Radaria (Galați) – SC Yda Proiect Consulting SRL (Iași). El include proiectare și execuție și are un termen de 26 de luni. Lucrările nu au început încă, pentru că nu a fost emisă autorizația de construire. Aceasta ar trebui să iasă cel târziu săptămâna viitoare. Ce se mai poate lucra în ultimele șase săptămâni ale anului rămâne să vedem.

Pasajul Solventul este a treia investiție pentru care PMT vrea bani din Programul „Anghel Saligny”. Primele două proiecte, în valoare de aproximativ 17 milioane de lei, sunt Tunelul Luminii și Pasarela Gelu, aprobate deja în CL. Programul „Anghel Saligny”, considerat de cei de la USR un nou PNDL, destinat „baronilor” politici, ar avea la dispoziție 50 de miliarde de lei și ur urma să se întindă pe mai mulți ani.

About Post Author