Ovidiu Andriș, de la Tribul Artistic, la Gala Premiilor Matei Brâncoveanu. Cum poți vota

Timișoara are, pentru al doilea an la rând, un finalist la Gala Premiilor Matei Brâncoveanu. E semn că aici se întâmplă lucruri bune, care nu trec neobservate. În cursa pentru premiul de 12.000 de euro este și Ovidiu Andriș, de la Tribul Artistic.

ovidiu Andriș

„Alături de alți patru tineri care fac performanță în cultură, sunt finalistul Galei Premiilor Matei Brâncoveanu, organizată de Fundația Alexandrion, eveniment ce în fiecare an premiază oameni care contribuie la dezvoltarea societății, prin munca lor. Cu toții am fost aleși în urma jurizării unor personalități de marcă din România: Irina-Margareta Nistor, Alexandru Tomescu, Gelu Duminică, Cristina Stănciulescu și Amalia Enache. Câștigătorul va fi desemnat de votul publicului”, spune Ovidiu Andriș.

Îl puteți vota aici. „De fapt, votezi susținerea sectorului muzical independent din Timișoara, pentru că premiul – în valoare de 12.000 euro – va fi pentru ei și pentru comunitățile din cartierele timișorene”, mai spune Andriș.

Ce e Tribul Artistic

Tribul Artistic s-a înființat în 2017, când, din dragoste de muzică, Ovidiu Andriș a decis că vrea să dezvolte proiecte care să-și pună amprenta pe calitatea culturii din Timișoara și din România. „Proiecte care să schimbe percepția oamenilor asupra muzicii clasice, proiecte de educație muzicală pentru copii, proiecte care să aducă cei mai buni muzicieni din lume în România. Părea o nebunie. Cu toate astea, alături de colegii și partenerii mei, trăim visul acesta prin Romanian Chamber Orchestra, festivalul Eufonia, Pavilion Muzical, Scena din Cartier (Scena muzicala) și multe alte inițiative pe care tribul nostru le dezvoltă”, explică acesta.

Scena din Cartier este un proiect pornit în 2020, când întreg sectorul cultural a fost pus pe pauză. Au fost 10 concerte cu difuzare online, cu scopul de a sprijini sectorul muzical independent într-un moment de cumpănă majoră. „Dacă vom câștiga cei 12.000 de euro, vom organiza o nouă ediție Scena din Cartier. Întrucât în continuare muzicienii fac parte dintr-o categorie profesională puternic afectată de condițiile provocate de pandemie, ar fi o gură de aer proaspăt atât pentru ei, cât și pentru comunitățile din cartierele timișorene”, spune Ovidiu Andriș.

Anul trecut, a fost foarte aproape să câștige premiul oferit de Fundația Alexandrion Raluca Selejan, de la librăria La Două Bufnițe.