Noi promisiuni de la Ministerul Culturii pentru TM2023. Ce anunță Fritz și Nica

Capitala Culturală va avea om dedicat în Ministerul Culturii, instituție care își va numi și un om în consiliul director al Asociației TM2023. Deblocarea finanțării e parțială, pe partea de infrastructură, și total neclară, pe partea de program cultural. Primarul Timișoarei crede că e „primul pas” spre deblocarea proiectului, dar nu e atât de simplu.

tm2023

Primarul Dominic Fritz și președintele CJ, Alin Nica, au mers joi la Ministerul Culturii, în încercarea de a urni „căruța” Capitalei Culturale. Sunt „premize bune”, anunță edilul șef al Timișoarei.

Potrivit acestuia, „finanțarea de la bugetul de stat a proiectelor de infrastructură, deja inițiate de Primăria Timișoara în cadrul Capitalei Culturale, s-a deblocat”. Ministrul Bogdan Gheorghiu a semnat, miercuri, normele de aplicare a OUG 42/2019 și, spune Fritz, „sperăm că vom încheia, în scurt timp, cu Ministerul Culturii, primele contracte de finanțare”.

PMT are cinci obiective prinse în acest act normativ: Centrul Multicultural Mărășești, Filarmonica Banatul, cinematografele Victoria și Dacia și reabilitarea parțială a Palatului Culturii. Trei sunt începute. CJ Timiș are biblioteca județeană, unde încă nu s-a mișcat nimic în teren.

„Prim pas spre deblocarea asociației”

Primarul Timișoarei „salută angajamentul Ministrului Culturii de a numi, în scurt timp, un reprezentant în Consiliul Director al Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”. MC nu are om în această structură de un an și jumătate, iar numirea „va fi un prim pas în deblocarea asociației, aflată din 14 iulie 2020 în impas din lipsa unui Consiliu Director funcțional”.

După completarea boardului asociației urmează modificarea statutului acesteia. Fritz mai spune că, „pentru a debloca programul, Primăria Timișoara va demara, prin Centrul de Proiecte al Municipiului, finanțarea de proiecte, în acest an, pentru Capitala Culturală”.

CJ „susține ideea folosirii actualei structuri”

Președintele CJ anunță un aspect pe care primarul Dominic Fritz a bătut multă monedă la începutul anului, dar acum pare să-l fi trecut cu vederea. „Am cerut nominalizarea comisarului guvernamental, postul fiind deja înființat și organigrama schimbată”, spune Alin Nica. E vorba despre un post de subsecretar de stat, pentru cel care se va ocupa de TM2023 de la nivelul Ministerului Culturii și pe care Fritz spunea că-l va numi personal.

Nica prezintă și poziția CJ față de acest proiect și „susține ideea folosirii actualei structuri de implementare, așa cum a fost ea descrisă în dosarul de candidatură”. Adică asociația, căreia primăria nu-i prevede un rol prea important de acum încolo.

Președintele CJ aduce în discuție și finanțarea programului artistic, la care, până acum, Ministerul Culturii este… repetent. „Din păcate există mari întârzieri în ceea ce privește atât finanțarea programului artistic, cât și a programului de investiții. Am discutat despre modificări legislative care să facă derogări de la legislația din domeniul achizițiilor publice pentru a grăbi realizarea investițiilor, dar și accelerarea procedurilor administrative de avizare și aprobare a documentațiilor tehnice la nivel local”, spune Nica.

„Să nu ne trezim în fața unui dezastru”

Cum vor veni banii de la minister pentru programul artistic nu se știe. Probabil încă se caută o soluție care să împace și capra, și varza. Adică și PMT, care nu prea vrea cu asociația, și CJ, care ar prefera actuala formulă. Una peste alta, în luna iunie, Comisia Europeană va face monitorizarea proiectului, așa cum este ea prevăzută și anunțată. Cât se poate reporni din proiect până atunci vom vedea.

„Un subiect fierbinte a fost modul în care repornim proiectul TM2023 astfel încât la monitorizarea Comisiei Europene din iunie să nu ne trezim în fața unui dezastru”, spune Alin Nica. „În pregătirea vizitei de monitorizare a Comisiei Europene (…) am agreat cu Ministerul Culturii și Consiliul Județean să colaborăm cu toate instituțiile implicate în finalizarea raportului privind stadiul programului și angajamentele pentru anul 2023. Am găsit programul Capitalei Culturale în stare de comă și am făcut, încă din noiembrie eforturi să-l resucităm, printr-o comunicare constantă cu actorii culturali timișoreni, cu Ministerul Culturii și Consiliul Județean Timiș”, afirmă, la rândul lui, Dominic Fritz.

„Pas decisiv”

Practic, după întâlnirea de joi știm că MC s-a angajat să-și numească om în consiliul director al sociației și va avea un comisar care să se ocupe de proiect. OUG 42, ale cărei norme au fost semnate după doi ani de la emitere și după un an și jumătate de la apariția Legii 198 / 2019, de aplicare, trebuie modificată. Prevederile ei se referă la 2021 ca an în care Timișoara va fi capitală europeană a culturii. Se lucrează la asta. Iar finanțarea pentru programul cultural va fi deslușită cu altă ocazie.

„Sper că astăzi am făcut un pas decisiv pentru deblocarea programului”, conchide optimist primarul Dominic Fritz. Șefa echipei de consultanți pe care PMT a angajat-o să facă o evaluare și apoi să organizeze treaba, spunea, acum două zile, că pe la începutul toamnei programul ar putea fi restartat.

About Post Author