Ninsori în vestul României, până miercuri. Se anunță temperaturi mai scăzute decât în mod normal
foto: Arhivă
Timișul este sub atenționare meteo până miercuri dimineață. În vestul țării se anunță ninsori, vânt și polei. În Caraș-Severin și Hunedoara va fi cod galben de ninsoare.
Meteorologii au actualizat informarea de vreme rea, prelungind-o până miercuri, 13 ianuarie, la ora 10. Ea vizează județele Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Arad, Bihor. În vestul țării se vor semnala precipitații, mixte la început, apoi predominant sub formă de ninsoare. În sudul Banatului și în zonele de munte cantitățile de apă cumulate vor depăși local 15-25 l/mp. Se va depune strat de zăpadă, mai consistent în sudul Banatului și în zonele de munte din sud-est.
În a doua parte a săptămânii viitoare, vremea va deveni mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. Local și temporar va mai ninge.
Județul Caraș-Severin și sudul județului Hunedoara sunt sub cod galben până luni, 11 ianuarie, la ora 14. Vor fi ninsori abundente, strat de zăpadă consistent și intensificări ale vântului. Stratul de zăpadă nou depus va fi consistent și va depăși local 10-20 cm și, izolat, 30 cm. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45-55 km/h în sudul Banatului și de 60-70 km/h la munte, viscolind temporar ninsoarea.
