„Jazz is a music of freedom and wonder” . Îl parafrazez pe Charles Lloyd, unul din muzicienii de calibru prezenți de-a lungul anilor în Poiana Lupului: „Gărâna Jazz Fest is a place of freedom and wonder”. Au confirmat-o zecile de mii de spectatori care vin și revin în mijlocul a ceea ce a devenit „comunitatea Gărâna Jazz”.
Pe Marius Giura l-am cunoscut mai bine în 2002, la Radio Analog, apoi în colaborarea cu Radio Campus. În aceeași perioadă, implicarea în „fenomenul Gărâna” mi-a devenit o dependență, dublată, în timp, de prietenia cu el, căruia probabil că majoritatea celor care îl cunosc i-ar atribui – în 2023, precum în 1997 -, aceleași caracteristici: tenace, încăpățânat, dedicat. Cercetează, caută ineditul, găsește și luptă – uneori până la epuizare – pentru a-și pune în practică ideile. Când ții și menții un festival de asemenea proporții, nici nu se poate altfel.
2023 versus 1997. „Before and after”
Festivalul a crescut de-a lungul anilor, ajungând acum la un fel de „plafon” foarte greu de depășit, din mai multe cauze. Capacitatea de cazare este depășită, în sat și împrejurimi, și asta face dificilă cazarea artiștilor. Totodată, față de anii anteriori când aveam certitudini cu liniile aeriene (de pildă Austrian Airlines), acum se pierd bagaje, se anulează zboruri (cazul Lufthansa). Situaţia atrage și alte inconveniente – nu pot fi respectate graficele de transport terestru, iar soluțiile sunt minimale.
Ai folosit cuvântul plafon – eu îl percep ca pe o nemulțumire.
Sunt multe nemulțumiri. De pildă, finanțările – modul și proporția în care vin, lipsa de siguranță în acest sens.
Festivalul are parteneri și/sau sponsori constanți?
Nu putem vorbi de parteneri constanți. Există un pachet de sponsori care mă susțin necondiționat, printre care Catena, Bioclinica, CN Metal Trading, Egeria TM, UniCredit Bank. În ultimii ani au apărut și sponsori mai mari, dar nu îi pot numi constanți.
Dar festivalul nu ar continua dacă nu ar exista o satisfacție…
Chiar dacă uneori sub semnul nesiguranței și al contratimpului, sunt mulțumit că primim finanțările. Poate că motivul e că, de-a lungul anilor, Gărâna Jazz Fest a confirmat că merită.
Care sunt interesul și receptivitatea muzicienilor? Pregătirea următoarei ediții începe cu cel puțin un an înainte. Asta presupune verificarea disponibilității artiștilor. E o muncă meticuloasă, de cercetare realistă. Îți raportezi opțiunile la vizibilitate, popularitate, valoare, noutate? În general, propunerea e a ta sau a lor?
În ultimii ani, majoritar, artiștii doresc să participe și mă caută.
De cele mai multe ori e invers. Care crezi că e motivul?
GJF e un festival consacrat, dorit de majoritatea muzicienilor străini. Desigur, sunt și situații în care vârsta artistului sau alți factori implică o protecție din partea agenției sale. Cel mai frecvent e vorba de disconfortul creat de transportul cumulat, avion, mașină, drumuri scenă – cazare – aeroport.
Artiștii sunt avizați în ce privește detaliile geografice și tot ce implică ele… asta poate genera, desigur, rețineri, care nu se oglindesc în line-up-ul vreunei ediții.
Ca ambient, mai există alte festivaluri de aceeași factură. Dar Gărâna atrage în primul rând prin calitate. Muzicienii sunt motivați tocmai de line-up-ul fiecărei ediții. Pentru unii muzicieni, GJF este evenimentul anului și își aleg formula trupei special pentru asta. E cazul lui Per Mathisen, în 2023. Pentru David Helbock, Gărâna a devenit ceva de la sine înțeles.
Per Mathisen… alături de Nguyên Lê, un chitarist vizionar și extrem de complex (care cunoaște Gărâna din 2007), Jan Gunnar Hoff și Gary Husband, ne-a oferit un concert memorabil. Pe unii muzicieni i-am reîntâlnit după ani, și, fără excepție, au vorbit de GJF ca de o experiență unică, la superlativ. Analizând, se pare că a început să se dezvolte un fenomen „per se”. Pentru că prima seară a fost dedicată jazzului polonez, i-aș aminti pe Tomasz Stańko, Paweł Kaczmarczyk, Adam Bałdych… doar câțiva dintre cei care au cântat aici. Unii, ca Marcin Wasilewski și Leszek Możdżer, au revenit pe scena festivalului.
Conturată sub semnul Zilei Poloniei, a fost o seară de mare rafinament, care i-a reunit pe Marcin Wasilewski Trio, Leszek Możdżer și Marcin Pater Trio, muzicieni de elită, amprente ale jazzului polonez, cu remarcabile contribuții în colaborări cu cele mai grele nume din peisajul internațional.
Dacă tot vorbim despre reveniri și tendințe, nu sunt puțini cei care acum, în 2023, asociază festivalul cu jazzul nordic.
Da, unii consideră că prezența nordicilor e „exagerată”. Dar Gărâna Jazz Fest e un festival privat, în care eu am făcut propriile alegeri, asumându-mi obiectiv atât succesul, cât și eșecul. Cum s-ar zice, eu centrez, eu dau cu capul. Și se pare că n-a ieșit rău cu nordicii. Anul acesta au fost prezențe noi, Sinikka Langeland și Rebekka Bakken.
Rebekka… copleșitoare, ca voce și prezență, Dar, întorcându-ne la „eu centrez, eu dau cu capul”… Pentru asta trebuie să ai ochii pe minge, ai nevoie de un motor. După toți aceṣti ani, mai ai motorul și energia?
Încă le mai am… Schimbul e asigurat, prin fiica mea, Simona Giura, dar eu încă nu sunt dispus să renunț.
Să renunți sau să cedezi?
De ceva vreme, după ce se încheie încă o ediție, primul impuls e să cedez. Dar, după vreo două-trei săptămâni, îmi trece. Simona va prelua ștafeta, iar alături de ea vor rămâne aceiași piloni care au avut întotdeauna un aport de bază în organizare și au crescut împreună cu festivalul – copiii mei, Cristina ṣi Caius.
O altă generație. Abordarea, deschiderea, viziunea pot fi diferite și e firesc să fie așa. Crezi că se va păstra acel „miez” fundamentat, al tradiției și constanței festivalului?
Am unele rezerve legate de line-up și de alegerea artiștilor dar, da, acel miez, cu siguranță, va rămâne.
Anul acesta am purtat o conversație captivantă cu Oliver Weindling, un cunoscut promotor de jazz britanic, fondator al casei de discuri BABEL și nominalizat la British Jazz Award. Era prima dată la GJF. A venit de curiozitate sau, poate, se profilează o colaborare?
Ne-am întâlnit la Festivalul INNtöne, în Austria. Era foarte bine informat despre GJF, avem prieteni comuni. Organizează un festival în Marea Britanie și am discutat despre artiști, propuneri de participări.
Nu o dată am auzit păreri de gen „Gărâna is a little bit too ECM-ish” sau că există o debalansare în favoarea ECM Records și ACT Music.
Nu le sunt total tributar… să nu uităm că ECM și ACT au cei mai mulți mari artiști europeni și asta le justifică prezența în cadrul festivalului.
În ultimii 3-4 ani a fost, aș putea s-o numesc astfel, o schimbare de direcție. Consideri că există compromisuri în ce privește line-up-ul?
Nu le numesc compromisuri. Prefer să aduc artiști români tineri care m-au convins prin valoarea lor și pentru care acest festival este, în mod cert, o rampă importantă de lansare (de pildă Marta Popovici sau Răzvan Cipcă Trio). Apar nume noi, muzicieni tineri. Prin analogie, mulţi din cei consacrați (dintre care unii s-au cantonat, din păcate, într-o rigiditate), tot la Gărâna ṣi-au făcut debutul.
Când ne pregătim pentru Gărâna, pelerina, bocancii sau cizmele de cauciuc sunt musai în bagaj… până și ploaia a devenit tradițională. Desigur, nu putem schimba starea vremii, dar ce ai modifica, prioritar, din punct de vedere tehnic? Din câte știu, scena și terenul festivalului îți aparțin.
Deocamdată se vor face schimbări la teren și laturile perimetrului. E destul de greu de intervenit la scenă, încastrată într-o clădire care nu îmi aparține. Lucrez cu un specialist arhitect, voi aplica și pentru fonduri europene. Până la ediția 2024 vor fi schimbări majore.
Festivalul, început în 1997, și-a încheiat ediția XXVII, fără să fi avut vreo pauză. A fost demarat de Liviu Butoi, iar după câțiva ani l-ai preluat integral – artiști, promovare, finanțare. Erai cunoscător de jazz și manager al postului Radio Analog, care avea o nișă muzicală adresată acestui segment de public. Dincolo de experiență, ce ai câștigat? Și ce ai pierdut?
Poate că am pierdut din entuziasm. Am și riscat, dar cred că altfel nu se poate.
Numele tău se leagă de Radio Analog și Radio Campus, care aveau emisiuni muzicale dedicate, plusvaloare, redactori competenți care știau cum să-și cultive ascultătorii. Cum ai caracteriza permeabilitatea actuală a mass-media, în special a posturilor de radio locale sau naționale?
Nu aș mai dori să lucrez într-un post de radio. Am convingerea că acum nu mai e posibil ce am făcut atunci. Stilistic, în Timișoara, cu o singură excepție, nu mai există posturi eminamente locale. De multe ori mă întreb cui folosesc anumite schimbări ale grilei.
Marius, tocmai ai aniversat o vârstă, dar toți te identificăm cu Gărâna Jazz Fest. 27 de ani de viață, dăruiți unei cauze. Numărul artiștilor invitați, diversitatea stilistică, sincretismul, inovația, unicitatea, originalitatea, uneori chiar trendurile stabilite – sunt elemente care detașează festivalul ca pe o entitate de referință la nivel internațional (AICI, lista completă a tuturor participanților la GJF). Îmi spuneai: „Am fost convins că festivalul poate crește doar prin prezența artiștilor mari. Și s-a dovedit asta”. Sună ca un credo de la care nu te-ai abătut. Te consideri perfecționist?
Da. Chiar dacă nu reușesc de prima dată, până la urmă tot reușesc.
