La Fântâna cu Pești mai trebuie lucrat… trei zile. Altfel e cu penalități

Fântâna cu Pești

Timișorenii și turiștii ar putea să-și facă din nou, foarte curând, poze cu Fântâna cu Pești din Piața Victoriei. Trebuie doar să crească temperaturile, ca să se poată lucra, spun cei de la PMT. Șantierul, început în martie 2021, ar fi trebuit să dureze 10 luni. Contractul e semnat de… trei ani.

Contractul pentru reabilitarea Fântânii cu Pești a fost semnat În iunie 2019, Primăria Timișoara semna contractul pentru proiectarea și execuția reabilitării de la Fântâna cu Pești din Piața Victoriei. Execurantul era firma JDA Consult SRL, la un preț de 644.487 lei, cu TVA. Execuția era estimată să dureze 10 luni. „Se impun lucrări de reabilitare datorită degradării avansate a bazinului fântânii, a căminului tehnic și a instalațiilor hidraulice exterioare (…) Lucrările propuse au ca scop reabilitarea construcției din punct de vedere structural, al finisajelor, instalațiilor electrice, hidraulice și a racordurilor, cu păstrarea arhitecturii și dimensiunilor geometrice”, scria în anunțul de licitație.

În vara lui 2020, constructorul începuse să monteze panouri de împrejmuire. A fost oprit însă de fostul primar Nicolae Robu. „Am dat dispoziție să dea jos împrejmuirea respectivă, doar n-o să lăsăm orașul peste vară cu acel țarc acolo, în loc să se bucure lumea de aspectul frumos al fântânii. În toamnă se vor relua lucrările. Este absurd ca peste vară, când lumea iese, se bucură de oraș, acolo să găsească o împrejmuire”, explica acesta.

Trebuie să fie peste 5 grade noaptea

Între timp, Robu a pierdut alegerile, a venit iarna, iar șantierul propriu-zis de la Fântâna cu Pești a pornit efectiv în martie 2021. În toamna trecută, cei de la PMT spunea că totul va fi gata în februarie 2022. Suntem la jumătatea lui aprilie și nici vorbă de așa ceva.

Iar dacă nu ați văzut oameni care să lucreze la fântână, e pentru că lucrările sunt oprite de la jumătatea lunii ianuarie. Pe motiv de frig. Cât mai e de lucru? „La Fântâna cu Pești, constructorul mai are timp trei zile pentru a finaliza lucrare, (conform contractului și graficului de lucrări, din momentul în care se va da ordinul de reîncepere. Acesta va fi dat în momentul în care temperaturile exterioare vor depăși 5 grade și în timpul nopții”, spune Bogdan Marta, consilier de comunicare al primarului.

Dacă lucrarea are nevoie de mai mult timp, e treaba executantului. „Dacă nu va finaliza lucrarea în acest termen, conform contractului, vor fi percepute penalități”, conchide Marta.

About Post Author