Între Broadway și Curtea cu castan. Muzică de film și musical, la Casa Artelor
O întâmplare tentantă care vă invită într-o călătorie fantastică pe… Broadway are loc marți, 10 august, de la ora 19, în Curtea cu castan de la Casa Artelor. Un pic feriți de arșiță, sunteți așteptați la o serată cu muzică de film și musical.
Nouă tineri muzicieni își expun talentul în fața publicului, în Curtea cu castan de la Casa Artelor. Sunteți invitați la o serată specială, cu muzică de film și musical.
„De-a lungul multor ani am avut fericita ocazie să îmi pun un pic amprenta pe vocile a numeroși tineri talentați. Așa s-a născut ideea unor serate muzicale, prilej cu care să putem «testa». Întâlnirea de marți seara, de la Casa Artelor, este parte a unui proiect pe care îl dorim de lungă durată. Vrem ca, de acum înainte, serile de marți, în Curtea cu castan, să însemne întâlniri cu muzica, fie ea muzică de film, musical, vodevil ori romanțe”, spune soprana Diana Pap, coordonatoarea proiectului
Fragmente din „Cats”, „Grease”, „A Star is Born” sau „The Phantom of the Opera” sunt doar câteva dintre propunerile artiștilor. Interpretează Alexandra Păun, Loredana Trocan, Cezara Niculcia, Claudia Lăcătușu, Răzvan Ciocoi, Sergiu Jereb, Laurențiu Olari, Daniel Tudor, Bogdan Aungurence. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
