Încă 11 pacienți au scăpat, la Timișoara, de noul coronavirus. La „Babeș” s-a ajuns la 47 de astfel de cazuri
Alți 11 pacienți au fost sau vor fi externați de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, după două teste negative de coronavirus. Medicii de la Timișoara au ajuns astfel la 47 de persoane vindecate.
Sâmbătă, la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara mai erau internați 17 pacienți. Duminică, numărul acestora va scădea la 6. Asta, după ce, sâmbătă după-amiază, 11 avut, pentru a doua oară consecutiv teste negative la noul coronavirus. Ei au fost sau urmează să fie externați. Odată ajunși acasă, vor sta încă 14 zile în izolare. Mare parte din cei 11 pacienți sunt din Hunedoara. Trei sunt din Timiș.
În total, la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara s-a ajuns la 47 cazuri externate. Vineri, alți 14 pacienți au plecat acasă.
Vă reamintim, potrivit ultimului bilanț oficial, în România au fost confirmate, până acum, 367 pacienți cu noul coronavirus.
