Hotărârea cu impozite și taxe locale va fi revocată. Înainte s-o atace Prefectura Timiș

impozite

Executivul Primăriei Timișoara propune revocarea HCL care prevede majorarea impozitelor în 2022. Asta, după ce, în urma sesizărilor făcute de PSD și PNL, prefectura a cerut procesul-verbal al ședinței în care a fost aprobată hotărârea. Vă reamintim, proiectul a trecut după al doilea vot, exercitat în aceeași ședință.

Pe ordinea de zi a plenului de marți, 23 noiembrie, este și o adresă a Instituției Prefectului, răspuns la solicitările consilierilor locali Radu Țoancă (PSD) și Adrian Lulciuc (PNL). S-a cerut oficial procesul-verbal al ședinței în care au fost aprobate taxele și impozitele locale pentru 2022. În plenul desfășurat online în 26 octombrie s-a votat de două ori același proiect, după ce la prima încercare s-au pronunțat „pentru” numai 12 consilieri.

„Pe ordinea de zi suplimentară de astăzi a CL Timișoara este introdus un proiect de HCL prin care se solicită revocarea hotărârii anterioare privind majorarea taxelor și impozitelor pentru anul 2022. Această decizie a fost contestată de consilierii PNL, prin Adrian Lulciuc, liderul de grup, și de ceilalți consilieri din opoziție, din cauza faptului că a fost aprobat prin încălcarea procedurilor legale, chiar dacă s-a încercat acoperirea acestor nereguli”, anunță acum viceprimarul Cosmin Tabără (PNL).

„Disfuncționalități de natură tehnică”

Proiectul de revocare nu se regăsește pe site-ul Primăriei Timișoara. În referatul care îl însoțește scrie că, „având în vedere adresa (…) Instituției Prefectului, formulată urmare a sesizărilor domnilor Radu Țoancă și Adrian-Răzvan Lulciuc (…), având în vedere HCL 354 / 26.10.2021 (…) și procesul-verbal al ședinței ordinare a CL din data de 26.10.2021, în situația în care această hotărâre ar face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, considerăm că s-ar crea dificultăți în colectarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2022”.

Secretarul interimar al PMT, Caius Șuli, notează în raportul de specialitate că „întrucât reluarea votului s-a datorat unor disfuncționalități de natură tehnică, procedura de vot desfășurându-se on-line pe platforma Zoom, nu am considerat incidente prevederile art. 139 alin. (13) din OUG 57 / 2019, privind Codul Administrativ”. Articolul invocat de Șuli are următorul conținut: „proiectele de hotărâri respinse de consiliul local nu pot fi readuse în dezbaterea acestuia în cursul aceleiaşi şedinţe”.

Revocarea HCL-ului din octombrie nu înseamnă că se va renunța la majorări. „Sunt convins că va apărea un nou proiect HCL în viitorul apropiat, cu scopul de a majora taxele și impozitele timișorenilor, dar grupul PNL își va menține punctul de vedere și va vota din nou împotriva acestui proiect. Avem speranța că, totuși, ceilalți consilieri vor fi în asentimentul nostru (Timișoara are deja cele mai mari impozite din țară…) și ar putea urma exemplul colegilor lor USR din țară. Dacă la Timișoara USR forțează majorări pe bandă rulantă, în alte orașe, aleșii USR se opun majorărilor”, conchide viceprimarul Cosmin Tabără.

About Post Author